Agriconsult SRL a trecut prin trei ani de procese ca să demonstreze reaua-credință a funcționarilor. OTIMMC Iași a respins finanțarea, după ce inițial o aprobase, pentru că a considerat că expirare certificatul fiscal, o chichiță birocratică. Ministerul a pierdut procesul și a trecut la diminuarea bugetului instituției ieșene. În total, Agriconsult SRL are de recuperat 407.000 de lei. Ce motiv: funcționarii au considerat că certificatul fiscal expirase în ianuarie, dar era valabil și în februarie.

Agenția pentru IMM-uri (OTIMMC) Iași ar putea fi bună de plată, după ce o firmă nu a primit  o finanțare nerambursabilă din cauza unei „chichițe”. Societatea a obținut contravaloarea ajutorului de minimis de aproape 400.000 de lei în instanță și a executat silit Ministerul pentru Mediul de Afaceri, care s-a îndreptat împotriva instituției subordonate.
Din cauza „excesului de zel” al unor funcționari, instituția ieșeană s-ar putea alege cu bugetul diminuat după ce Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în subordinea căruia se află, a dat-o în judecată pentru a recupera despăgubirile pe care le-a achitat către firma Agriconsult SRL Suceava.

Una dintre firmele la care este acţionar ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, va beneficia de o scutire substanţială de impozit. Decizia, luată de Consiliul local Galaţi, pare a fi cu dedicaţie din moment ce compania e singura din oraş care a beneficiat vreodată de o astfel de facilitate fiscală.

Consilierii locali ai PNL Iaşi au transmis către Secretariatul Consiliului Local un proiect de hotărâre privind aprobarea procedurii de aprobare a schemei de ajutor de minimis pentru atragerea investiţiilor şi susţinerea dezvoltării economice a Municipiului Iaşi.

Mai exact, aprobarea acestei initiaţive presupune acordarea de scutiri de taxe pe trei ani consecutivi pentru firmele care vor aduce investiţii de peste 20 milioane de euro şi vor crea peste 400 de locuri de muncă.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31
Go to top