fbpx
 
Cinci persoane, inclusiv funcţionari din cadrul Primăriei Ploieşti, au fost reţinute de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul privind realizarea a zeci de apartamente în plus faţă de numărul prevăzut în autorizaţia de construire a blocului White Tower, au precizat, vineri, pentru Agerpres, surse judiciare.

Soții Iulian și Ionela Silvia Pricop au înființat, în 2018, firma de proiectare Isconpro SRL. Afacerea a mers bine, plătesc taxe, au doi copii

În 2021, au decis să aibă un sediu propriu, în loc să plătească chirie, așa că au făcut un credit și au cumpărat un spațiu pe strada Clopotari, la parterul unui bloc

Odată cu demersurile de a obține, de la Primăria Iași, autorizația pentru reamenajarea spațiului, a început coșmarul

Au trecut doi ani de la prima cerere și nici acum firma nu a putut începe lucrările fie pentru că nu a primit autorizațiile, fie că i s-au impus obligații aberante

În tot acest timp, societatea a plătit și chirie și rate la credit, fără să se poată folosi de spațiul pentru care a folosit banii

În final, soții Pricop s-au adresat instanței care le-a dat dreptate, în mare parte. Tevatura, însă, continuă, pentru că Primăria a depus apel

Cazul e uluitor: Petro Grup a construit 5 apartamente pe etaj, deși în autorizație trebuiau să fie doar 4

Le-au micșorat atât de mult încât nu mai respectau Legea Locuinței, dar cineva din Primărie a făcut edificarea la primele două turnuri, deși aveau apartamente în plus

La al treilea turn, un cumpărător a sesizat Poliția Locală și frauda n-a mai putut fi mușamalizată. În 2021, dosarele penale deja făceau ravagii în Primărie

Inspectoratul de Stat în Construcții e categoric: Petru Vicol trebuie să dărâme pereții și să amenajeze doar 4 apartamente pe etaj

Însă blocul e locuit în întregime de doi ani, iar oamenii nu au acte

Petru Vicol a fost obișnuit că în Administrația Chirica totul se rezolvă, și-a intabulat două blocuri, l-a făcut la fel și pe al treilea, dar a rămas în ofsaid

Patronul Petro Grup spune că are reautorizări la blocurile precedente, dar modificările nu respectau legea. REPORTER nu a găsit aceste reautorizări

În ziua în care apărea ancheta REPORTER DE IAȘI cu ilegalitățile blocului din Moara de Vânt, Mihai Chirica depunea cerere la Tribunal să anuleze autorizația

O mișcare pur teatrală, la disperare, pentru că în acel moment blocul era deja intabulat și apartamentele fuseseră vândute

Mai mult, cel care semnase edificarea fusese chiar primarul Mihai Chirica, după ce pe fir intraseră viceprimarul Gabriel Harabagiu și cumătrul său, Constantin Măzărianu

Primarului i s-a explicat, prin două rapoarte, că acel bloc este ilegal și nu poate fi intabulat, dar tentația era atât de mare încât tot a semnat

Instanța a respins cererea Primăriei pentru că acțiunea era tardivă, conform Codului Administrativ

În schimb, judecătorii au acceptat, săptămâna trecută, demolarea etajului retras construit prin supraînălțare, pentru că amenda a fost dată abia în 2022, după dezvăluirile din REPORTER DE IAȘI

Mihai Chirica este anchetat de DNA și în acest dosar. Ipocrizia e maximă: el acuză REPORTER de dezinformare și tot el încearcă să-și ascundă urmele, confirmând întru totul acuzațiile ziariștilor

Consilierul local PSD a beneficiat de o concesiune în Podul de Fier când era în tabăra lui Mihai Chirica

Planul era de a construi un bloc P+4, primind tot sprijinul primarului, în ciuda contestațiilor din partea publicului

După ce Mihai Chirica a trecut la PNL și a schimbat majoritatea din Consiliul Local, blocul lui Bogdan Crucianu n-a mai primit autorizație

Consilierul cere în justiție, de trei ani, eliberarea autorizației: vrea să facă doar o casă de 160 mp, dar primarul refuză categoric

Aceleași legi de urbanism sunt interpretate după cum vrea primarul: până în 2020 se putea construi un bloc pentru prietenul său, acum e nevoie de „acordul vecinilor” pentru a construi măcar o casă

Bogdan Crucianu a câștigat în prima instanță, dar primarul a făcut apel. Cazul descrie un regim discreționar în care nu există legi, ci doar reglări de conturi

Dacă nu ești primar, trebuie să te supui legilor și să faci PUZ în Centrul Protejat

O familie a făcut PUZ obligată de Primărie, în aceeași zonă cu Mihai Chirica, în spatele UMF

Între cele două proprietăți sunt 180 de metri, iar regimul urbanistic este același: funcțiuni mixte

Primarul și-a dat lui însuși certificat fără PUZ, la un conac de 900 mp, scutind timp și bani

Altei familii din centrul orașului i s-a impus autorizație pentru 15 metri de gard

Faptul că ieșenii așteaptă cinci ani autorizație iar primarul își aplică propria regulă „stat în stat” este penal: abuz în serviciu

În Iași nu mai e nevoie de autorizație pentru pergole și foișoare pentru că însuși Mihai Chirica a construit fără acte

Într-un răspuns grobian la adresa REPORTER DE IAȘI, primarul a motivat prin articole din Legea Construcțiilor care fac referire doar la reparații la clădiri existente

E un artificiu ieftin, pentru că terasa acoperită a lui Mihai Chirica nu exista, conform imaginilor anterioare din curte, deci este o construcție nouă. Acolo nu sunt reparații ci s-a construit de la zero

La Primărie, în ultimul an, zeci de ieșeni au depus documentații pentru autorizarea unor pergole, foișoare, anexe gospodărești, adică exact ce-a făcut Mihai Chirica la el în curte, fără niciun document

Sunt oameni care așteaptă câte 2 ani o autorizație de terasă, dar din acest moment nu mai e nevoie, pentru că așa zice primarul

Legile construcțiilor și urbanismului includ terasele acoperite printre lucrările ce trebuie autorizate pentru că acoperișurile modifică CUT-ul (coeficientul de utilizare al terenului) și astfel se iese din cadrul autorizației inițiale. Sunt exceptate doar terasele exterioare neacoperite

Chirica riscă un control fulger al Poliției Locale, o amendă și apoi să fie nevoit să facă un dosar pentru intrare în legalitate

Pagina 1 din 22