fbpx
 

Știrea cu adevărat gravă este că în 2022 Iașul a cheltuit pentru dezvoltare mai puțin decât în 2021. Din rău în mai rău!


16 milioane de lei au fost cheltuite anul acesta, în toată țara de instituțiile publice numai pe „ghirlande luminoase pentru pomul de Crăciun”. Alți bani de stat au fost cheltuiți pe amenajarea târgurilor de Crăciun sau pentru organizarea de concerte. Numai că în mai multe orașe din țară, localnicii nu se arată prea interesați. Iar turiști nu-s destui.

Un procent de 95% dintre familiile vulnerabile nu pot acoperi nevoile de bază, cum ar fi medicamente sau consultaţii medicale pentru o problemă de sănătate, alimente sau alte bunuri de strictă necesitate pentru copii, cheltuieli legate de educaţia acestora, facturile cu utilităţile locuinţei, pe fondul crizei socio-economice, indică un sondaj al Salvaţi Copiii România, conform Agerpres.

400 de miliarde de euro pe an spune Comisia Europeană că trebuie cheltuite pentru a face mai repede tranziția la energia verde și, pentru a obține independența energetică totală față de Rusia. Banii vor veni din bugetul UE, din Mecanismul de Redresare și Reziliență, din bugetele naționale, dar și din investiții private.

8 din 10 angajați din România spun că iau deja măsuri pentru ca bugetul lor să nu fie foarte afectat de costurile mari care se anunță în această iarnă, arată un studiu recent efectuat de BestJobs.

Statul român, prin Ministerul Afacerilor Interne, a cheltuit, de la începutul războiului din Ucraina, 312 milioane de lei pentru serviciile acordate refugiaţilor, a declarat, miercuri, la Suceava, ministrul Lucian Bode.

Dosarul cu acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de fostul trezorier PSD Mircea Drăghici cu procurorii DNA scoate la iveală mai multe cheltuieli făcute în scop personal decontate din subvenția primită de PSD de la stat. 

USR câștigă procesul împotriva Prefecturii Iași care a contestat în instanță decizia Consiliului Local de a fi publicate toate cheltuielile administrației locale. Consilier local Elena Chirilă: „USR câștigă prin hotărârea judecătorească un pas spre normalitate”

Compania Antibiotice SA (simbol ATB) a remis luni, 28 februarie, Bursei de Valori Bucureşti raportul cuprinzând rezultatele economico-financiare preliminare aferente anului 2021 precum și Bugetul de Venituri și Cheltuieli aprobat pentru anul 2022-2024.


USR Iași solicită transparentizarea și eficientizarea cheltuirii banilor de către societățile comerciale din subordinea Consiliului local Iași. Acestea administrează bugete de 454,5 milioane lei.

Pagina 2 din 10

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30