Florin Iordache, fost ministru al Justiţiei, nu are niciun cont bancar. Cu toate acestea, deputatul PSD câştigă anual de la Parlament peste 150.000 de lei numai cash, relatează Newsweek.

Directorul Unifarm acuzat de procurorii DNA că a cerut mită 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract de achiziție de echipamente de protecție, trăiește din salariul de la Unifarm și din veniturile de membru al unor consilii de administrație.

Bugetarii Luminița Munteanu și Sorin Iacoban, parteneri de viață, și-au cumpărat o vilă cu 134 metri pătrați suprafață utilă, două terase, balcon și mansardă, la Lacul Ezăreni. Proprietatea a costat 90.000 de euro și are 437 metri pătrați de teren. Cei doi au făcut un credit de 58.000 de euro, iar restul de 32.000 de euro au o origine neclară. Iacoban a precizat că diferența ar fost acoperită de încă două credite ale sale, în valoare de 80.000 de lei, dar nici suma aceasta nu e de ajuns. A spus apoi că a mai avut economii și a împrumutat.

Tot legat de acest imobil, Luminița Munteanu a ignorat faptul că, în 30 de zile de la achiziționare, trebuia să o menționeze în declarația de avere. Patru luni au trecut de când trebuia să facă acest lucru.

Paula-Marinela Pîrvănescu, fost secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA, după ce a mințit în declarațiile de avere din ultimii 3 ani că nu are datorii și nu a declarat toate veniturile salariale. Aceasta a fost amendată cu 14.000 de lei pentru fals în declarații în formă continuată.

Prim-ministru Ludovic Orban și-a publicat declarația de avere, pe site-ul Guvernului, la o lună de la preluarea mandatului. Potrivit documentului, el a avut în anul 2018 un venit mediu lunar de 3.083 de lei.

Dan Cârlan, pe de o parte, îi face în fel și chip pe cei care protestează față de guvernarea PSD, iar, pe de altă parte, tot în mandatul acestui partid, își angajează ginerele și fosta secretară la o firmă de stat la care el însuși este șef. În prezent, Cârlan conduce campania de la Iași, pentru prezidențiale, a Vioricăi Dăncilă. Ginerele a și anunțat că o votează.

Alexandru Cumpănaşu, candidat indepedent la alegerile prezidenţiale, şi-a făcut miercuri publică declaraţia de avere, din care reiese că a avut un venit anual de 1.132.933 de lei. Totodată, el deţine pe numele său şase imobile, iar soţia are şi ea pe numele ei un apartament.

Rovana Plumb, propunerea României pentru funcția de comisar european, are probleme cu declarația de avere. Una apare în cea din România, şi alta, în cea de la Bruxelles.

Pagina 1 din 6

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            
Go to top