fbpx
 
Percheziţii la proprietăţile unei femei cercetată pentru înşelăciune, uz de fals şi fals în declaraţii. Conform procurorilor, pentru a se angaja la Curtea de Conturi a României, Matei Luminiţa a prezentat o diplomă de licenţă falsificată. Ea este audiată acum la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE).

Noul preşedinte al Curţii Constituţionale (CCR), Marian Enache, a încasat peste 15.700 de euro lunar de la stat, potrivit declaraţiei de avere aferente anului 2021.

Vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, și-a publicat declarația de avere. Potrivit documentului, veniturile politicianului au rămas aceleași, din salariu, dar averea i-a crescut iar mama sa, Lucia Gherarde (pensionară de la fosta fabrică de Confecții Focșani), l-a împrumutat iar cu 1.300.000 de lei (260.000 de euro), împrumut scadent în 2031. Oprișan mai are 3 împrumuturi de la mama sa, scadente în 2028 și în 2030, scrie realitatea.net.

Directoarea de la CNCIR a menționat achiziția unui penthouse de 260 mp în luna mai 2022

În același bloc din Băneasa mai are două apartamente: de 178 mp respectiv 112 mp

Valoarea de piață a acestora este uriașă: peste 1 milion de euro

Ieșeanca menționează în declarația de avere că a împrumutat 160.000 de euro de la Felix Braniște, tatăl copilului ei

Acesta, la rândul său, este un bugetar plimbat prin mai multe ministere, dar care nu poate justifica această sumă

El menționează, în propria declarație de avere, că a împrumutat 130.000 de euro de la un oarecare „Vasile A.” și că îi va returna într-un an, deși venitul său total este de circa 24.000 de euro/an

Ioana Timofte a fost făcută celebră de REPORTER DE IAȘI luna trecută, prin dezvăluirea veniturilor sale lunare ca director CNCIR: 11.000 de euro/lună la stat

Vestea rea pentru el: pe 14 iunie, Vasile Gaboran, director adjunct al Direcției Sanitar Veterinare (DSV) Iași, va fi condamnat la 6 luni și 20 de zile de închisoare. Vestea bună: e cu amânarea aplicării pedepsei și nu-i va afecta nici măcar funcția publică. Vestea și mai bună: pe baza mixului între politică, administrație publică și afaceri, Gaboran și familia sa au agonisit o avere impresionantă. Case, terenuri, mașini, cabinete veterinare. Iar prin căsătoria fiului, familia Gaboran a intrat într-o alianță cu Grigoraș-Dulman, proprietarii domeniul Crystal: pensiune, restaurant, blocuri.

Andrei Apreotesei coordonează lucrările dar spune că imobilul e al unui cumnat care trăiește în Franța

Valoarea declarată a terenului de 500 mp: doar 10.000 de euro, mult subevaluată. Vânzătorul declară pentru REPORTER: „35.000 de euro”

Agențiile imobiliare din Iași sunt categorice: „100-120 euro/mp terenul de case lângă Pârtie”

Casa va avea 136 mp și este la roșu. Directorul Ateneului a turnat betoane pe o mare parte din curte

Apreotesei nu declară oficial nici casa, nici terenul, proprietar în acte fiind soacra sa, o pensionară modestă cu domiciliul în Botoșani. Femeia locuiește acolo la bloc

Directorul Ateneului ia modelul protectorului său, primarul Mihai Chirica: declară venituri din surse fantasmagorice, ascunde banii pe rude

Apreotesei declarase că soția sa a făcut anul trecut 60.000 de euro în 6 luni din lecții de pian – dezvaluire 7IASI. O justificare nerealistă!

* Brusc au ieșit din joben trei locuințe deținute la blocurile basarabene din Metalurgie de fosta mână dreaptă a primarului Gheroghe Nichita
* Costică Chișcă declară că le-a cumpărat cu doar 10.000 de euro bucata, dar interpușii au fost socrii săi
* Chișcă și-a mai luat în 2019 și un BMW X6 nou-nouț, de 80.000 de euro și are un conac uriaș la Bucium
* Averea acestui bugetar cu soție învățătoare și care a fost angajat la Primărie ca simplu șofer este colosală
* River’s Towers a avut probleme mari de edificare și intabulare pentru că nu are locurile de parcare prevăzute în autorizație
* Mihai Chirica a blocat edificarea la el pe birou timp de 6 luni. A semnat până la urmă, deși locurile de parcare nu există nici în prezent
* Povestea lui Chișcă, îngemănată cu cea a lui Chirica, prin legătura cu turnurile de lângă Sala Grădinari descrie averile fabuloase ale unor bugetari care nu le pot justifica

Pagina 3 din 10

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30