fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Consilierul USR Răzvan Timofciuc a solicitat ca primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, să facă publice toate deconturile pentru finanțările din bani publici alocate către Kasta Morelli.

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Neamț, efectuează 16 percheziții domiciliare, dintre care 3 la sediile unor instituții, într-un dosar penal privind un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals intelectual. Prejudiciul estimat ajunge la 6 milioane de lei

USR-PLUS a bătut PNL cheltuind de șase ori mai puțini bani. PMP a scos la bătaie 725.000 de lei și n-a intrat în Parlament. Suma e imensă raportată la scorul pe care îl avea în sondaje: în jur de 5%. Toți banii au fost recuperați de la bugetul de stat

La fel ca la alegerile locale, PNL a adunat și a cheltuit cei mai mulți bani la Iași la alegerile parlamentare din decembrie. Topul este completat, în ordine, de PSD, PMP, USR-PLUS, Pro România, AUR. Banii nu au însemnat și succesul: la vot, clasamentul a fost PSD, PNL, USR-PLUS, AUR, PMP, Pro România.

În urma verificărilor Curții de Conturi cu privire la modul de cheltuire a banilor publici primiți de către Uniunea Scriitorilor din România, echipa de audit a constatat existența unei serii de nereguli, pe care le-a și semnalat într-un raport.

Din 6 miliarde de euro anunțate pentru patru ani, abia s-au alocat 1,3 miliarde în 3 ani. Supriză: PNDL 1, început de USL dar continuat de Cioloș, stătea mai bine la decontări după trei ani decât stă acum PNDL 2. Distanța între propagandă și realitatea din teren e uriașă. La Comarna, dispensarul e o movilă de cărămidă abandonată, iar la Tomești s-au decontat 800.000 de lei din 10 milioane. Primarii dau semnale optimiste, ca să nu sperie constructorii, dar șocul abia urmează: lucrările sunt avansate, acum trebuie dați grosul banilor, dar la buget nu există. Proiectul revoluționar, efectuat la prețuri greu de controlat, se va întinde încă 4 ani după 2020, dacă între timp lucrările nu vor fi abandonate.

 „Succesul programului PNDL 1, introdus de ministrul Dezvoltării din acea vreme, domnul preşedinte Liviu Dragnea, mi-a dat certitudinea ca acesta trebuie continuat. Astăzi avem PNDL 2, programul de care depind şansele de dezvoltare a multor comunităţi. Cu ajutorul acestor programe am scos ţara din noroaie, ca să mă exprim mai plastic.”
Viorica Dăncilă, în luna februarie.

Mihai Chirica și-a luat-o pe coajă cu postarea de pe FB în care anunța că a mai luat încă trei cai pentru Poliția Locală. Acum are 10. A dat încă 7.000 de euro pe fiecare exemplar. Ieșenii îi reproșează artificiile de imagine, dar Chirica nu se sinchisește. Și asta pentru că afacerea cailor de paradă e una simptomatică pentru faza megalomană în care a ajuns edilul.

Chirica își permite capricii de tipul cailor de rasă pentru că toată presa e îngenuncheată în fața sa. Nu-l mai trage nimeni de mânecă. În tot Iașul nu mai există nimeni să-l contrazică. Desconsideră REPORTER pentru că e izolat. Grija lui e să mențină blocul de audiență la 90% din publicul total, pompând zeci de mii de euro în presă din bani publici și făcând cadouri de alte sute de mii de euro tot din patrimoniul public. I se ia fiecare scamă de pe umăr, ziarele îl copleșesc cu lingușeli umede.

Centrele de Permanență sunt o atracție mai mult pentru doctori decât pentru pacienți: la țară se rezolvă câte un caz minor pe zi, iar medicul pleacă acasă cu 1.000 de lei la sfârșitul programului. Conform calculelor, medicii care lucrează în centrele de permanență din Iași au decontări aproape de nivelul spitalelor, dar fără a avea parte de aceleași cazuri dificile. Chiar ei recunosc: „Merită să faci gărzi”. Doar că două luni nu s-au decontat sumele către cele 14 centre de permanență din Iași în contract cu CAS, iar acum sumele sunt la aproximativ 37-40% din sumă. „Există două centre performante în județ”, spune dr Diana Cimpoieșu, coordonatorul UPU Iași. Oficial, în județ sunt de fapt 16 centre.

Povestea oficială sună așa: Centrele de Permanență au apărut pentru ca pacienții să se îndrepte în primul rând către acestea în cazul unor urgențe medicale simple, pentru a lăsa libere Serviciile de Ambulanță și Unitățile de Primire Urgențe să rezolve cazurile mai grave.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Martie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31