fbpx
 
După patru săptămâni de la primul articol, Luciana Antoci a avut o postare pe Facebook în care spune că a fost admisă în Corpul Mentorilor în 2016, printr-o procedură de actualizare la nivel local

O asemenea procedură n-a existat, este ilegală, fiind o invenție scoasă din mânecă

Culmea, Ministerul Educației a venit cu altă versiune: Luciana Antoci era coordonator regional și astfel a devenit mentor

Fals: doar șefii Casei Corpului Didactic din fiecare județ puteau deveni mentori. Sunt 42 în toată țara, Luciana Antoci nu era șefă la CCD

Nu puteai ajunge mentor decât în patru moduri: concurs în 2012, curs PROF 1, curs PROF 2, coordonator regional

Luciana Antoci nu îndeplinea niciuna din condiții

Șefa ISJ și alți 14 inspectori din conducerea învățământului ieșean au apărut din neant pe lista mentorilor din România, deși nu dăduseră concursul din 2012 și nu urmaseră nici cursurile cerute

Practic, s-au trecut singuri pe această listă pentru că aveau pâinea și cuțitul în mâinile lor

Mentorii primesc o reducere a normei și un mic spor la salariu

Săptămâna trecută, inspectoarea generală a ISJ spunea că va reveni cu probele care dovedesc legalitatea obținerii titlului de Mentor

Nu a produs nimic, doar amenință cu procesul

REPORTER a verificat listele din mai multe județe: doar la Iași s-au completat listele din pix cu „ștabii” din Inspectoratul Școlar

15 inspectori, în frunte cu Luciana Antoci, și-au atribuit un titlu care le aduce un spor la salariu, deși n-au dat concursul cerut de lege

În 2011, șefa ISJ nici n-avea gradul didactic I, condiție obligatorie pentru a se înscrie în concursul de Mentor

Minciuna în grup a șefilor din învățământ este gravă: e ca și cum elevii și-ar falsifica diploma de Bac fără să dea examenul

Stupoare în rândul profesorilor ieșeni. 15 cadre didactice, printre care și dascăli reputați și chiar șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Luciana Antoci, apar în Registrul național al profesorilor mentori întocmit în noiembrie 2022, fără, însă, a fi dobândit această calitate. Au existat două modalități de a deveni mentor: fie printr-un concurs care a avut loc în 2012, fie prin absolvirea unor cursuri speciale. Cei 15 par a fi fost făcuți din pix. „Acesta este un fals. Este penal. Profesor mentor ocolind legea. E grav, acești mentori trebuie să instruiască profesorii la început de carieră”, a comentat, sub rezerva anonimatului, o sursă din sistem.

Ministrul Educației, Ligia Deca, trebuie să lămurească toți oamenii de bună credință din România dacă e normal ca școala românească, la nivel de Inspectorat Școlar, să premieze și să solicite discursuri unor persoane urmărite penal pentru infracțiuni de corupție. Căci, până la urmă, care sunt modelele pe care le prezentăm noi copiilor noștri? Penalii? Care este viitorul pe care vrem să îl construim pentru aceștia și împreună cu ei? Cumva unul în care modele sunt primarii care colecționează dosare penale în vreme ce adăpostesc la sân adevărate mafii în orașele pe care le conduc? Sau poate foști miniștri care au cerut mita în tone de tablă. 

Ordinul de înscriere direct la liceu a celor care au luat locul 1 la Olimpiadele Naționale a fost publicat abia vineri în Monitorul Oficial

Luni a fost zi liberă de Rusalii, iar marți prima probă

Părinții n-au reușit să depună celebrele dosare cu șină la Inspectorat și au avut marea dilemă: ducem sau nu copilul la examen?

Unii i-au dus, alții i-au lăsat acasă, dar rămâne întrebarea: de ce și-a bătut joc ministerul de niște copii, publicând un ordin în ultimele 24 de ore, când au avut un întreg an la dispoziție?

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31