Un consilier local din comuna Săcelu, județul Gorj, susține că primarul localității, Florin Jurebie, i-a făcut avansuri sexuale în perioada în care cei doi erau prieteni.

În comuna Cornu Luncii, din județul Suceava, va fi construit un aerodrom.

Opt ani de închisoare pentru fostul primar din Piteşti, Tudor Pendiuc. El a fost condamnat azi de Tribunalul Bucureşti într-un dosar în care a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu.

Primarul din Olteniţa, Petre Ţone, a acordat un interviu unei televiziuni locale, în care a ridicat mai multe probleme, printre care şi posibilităţile de petrecere a timpului liber în oraş.

Deputatul liberal Marius Bodea condamnă afirmațiile discriminatoare pe care primarul Mihai Chirica le-a făcut în cadrul unui interviu televizat: „O să vină peste noi congolezii, somalezii, sirienii și alte națiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi și o să ne cucerească și o să ne devină șefi”. Urmare a acestui fapt, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, cu unanimitate de voturi, amendarea primarului Iașului cu suma de 10.000 de lei.

Amenințat în mai multe rânduri, un tânăr din Balș s-a dus la Poliție să facă plângere. „N-am timp, vino mâine”, i-a spus polițistul. Până seara, cele două familii s-au luat la păruit. O mașină a fost distrusă cu ciomege și răngi de fier. Primarul admite că n-are bani de Poliție Locală. Sunt doar șeful de post, aflat în concediu medical, și doi subalterni. Comuna trăiește pe zero: veniturile abia acoperă cheltuielile curente. De investiții nu poate fi vorba.

La Balș, un conflict mai vechi între două familii din sat s-a lăsat cu oameni spitalizați și cu o mașină distrusă cu furci și țevi de metal. În ziua incidentului, cel care avea să devină agresor s-a dus la postul de Poliție, spunând că este amenințat de cel ce avea să-i devină, în aceeași seară, victimă.

Primarul comunei ieşene Mogoşeşti Siret, Damian Butnariu, a fost exclus din PNL Iaşi în cadrul Biroului Politic Judeţean, după ce acesta a recunoscut în instanţă că a făcut sex cu două tinere chiar în sediul Primăriei, informează Mediafax.

Primarul orașului Târgu-Mureș, Dorin Florea, a fost amendat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discrimării cu suma de 10.000 de lei în urma afirmaţiilor rasiste. Edlilul a declarat faptul că va contesta amenda, considerând că nu a făcut nicio afirmaţie rasistă.

Primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că este nemulţumit de activitatea poliţiştilor locali, care nu fac deloc activităţi de prevenire în rândul cetăţenilor şi sunt preocupaţi doar să dea amenzi.

Pagina 1 din 36

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  
Go to top