fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Fără două tururi în alegerile locale, România nu este o democrație completă. Primarii nu au legitimitate, fiind aleși de multe ori de maxim 20% din cetățeni, iar conștiința faptului că nu mai au nevoie să convingă toți alegătorii dă loc la abuzuri și la corupție locală.

„Știau, toți știau că există o taxă neoficială care trebuie plătită la direcția silvică”. 
Aceste cuvinte, spuse de Stelian Văduvoiu, fost șef al Direcției Silvice Caraș-Severin, în cadrul unei noi investigații Recorder, definesc perfect cum funcționează mafiile de stat. 
Toți știu că se încalcă legea și că se plătesc sume uriașe de bani pentru asta. Iar vorbele de mai sus sunt valabile nu doar în domeniul exploatărilor ilegale de lemn. 
Toți știu, dar nimeni nu face nimic. De fapt, greșit: cei care vor să facă un pic de curățenie sunt imediat marginalizați. Cu ordin direct de la ministru, fără reținere, fără a mai mima respectarea regulilor. 

Senatorul USR de Iași Marius Bodea a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă proiectul realizării a trei hub-uri școlare în puncte strategice din marginea Iașului care, odată implementate, ar rezolva două probleme esențiale cauzate de dezvoltarea accelerată a orașului: descongestionarea traficului spre zona centrală, precum și reașezarea pe baze de secol 21 a infrastructurii educaționale preșcolare din municipiu și din zona metropolitană.

Războiul din Ucraina a adus în prim-plan discuția despre dependența energetică față de Rusia. Acum, România importă 20% din consumul de gaz din această țară cotropitoare. Acest import nu ar fi fost necesar dacă actualul ministru al Energiei, Virgil Popescu, și-ar fi făcut treaba și ar fi refăcut Legea off-shore, astfel încât să înceapă exploatarea de gaze naturale românești în Marea Neagră. Nu a făcut-o nici până azi. Avem doar promisiuni și o abrambureală cu plafonările și compensările la facturile de energie care nu a ajutat pe nimeni, dar a încurcat pe toată lumea.

Războiul a două lumi – una liberă și alta dictatorială. Tu din care ai vrea să faci parte?


6900 de metri pătrați de spaţii, cu diverse camere, vestiare, toalete și spații de depozitare zac nefolosite la marginea municipiului Iași de peste 12 ani. 


Adeseori, momentele de cotitură din istorie aduc cu ele și personalități marcante, personalități ce rămân în conștiința comună a unui popor pentru multe generații. Președintele Volodîmîr Zelenski pare că se află în fața unui astfel de moment. Întreaga comunitate internațională exclamă surprinsă, dar și cu admirație cum în 6 zile de război, Zelenski a devenit dintr-un fost comediant ajuns peste noapte președinte, un erou al propriului popor. Pare o tranziție fabuloasă.


Violența în familie continuă să fie una dintre marile probleme nerezolvate ale României. Cifrele sunt crunte. Cifrele înseamnă, de fapt, vieți curmate și destine distruse. Nu e doar o statistică spre care să privim în trecere. E o urgență care trebuie abordată cu fermitate și empatie.

„A fost vorba de numirea oamenilor noștri din partid în aceste funcții. Din câte știu, a fost o practică generalizată la nivelul Administrației Naționale Apele Române, precum și a altor instituții și autorități, în sensul îndepărtării oamenilor legați de fostul partid de guvernare și înlocuirea lor cu unii agreați de către noul partid”.

Senatorul Marius Bodea este de părere că toți cei care l-au susținut pe Mihai Chirica sunt părtași direcți la sistemul mafiot pe care acesta l-a crescut și hrănit.

Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30      

Cartierul Austriac