fbpx
 
„Lipsă credit bugetar”. Aceste trei cuvinte definesc simplu și dureros modul cum s-au raportat autoritățile centrale, în special PSD, la Moldova în ultimii 30 de ani. 

2023 vine cu o premieră în istoria postdecembristă a României care confirmă că guvernul PSD – PNL a făcut ravagii în banii noștri. Pentru prima dată din 1990 încoace, anul acesta nu va mai avea loc o rectificare bugetară, adică o reîmpărțire a fondurilor publice către administrațiile și instituțiile statului. 

Este incompetență sau ticăloșie? De câte ori nu v-ați pus această întrebare când ați văzut că Guvernul și Parlamentul dominat de PSD și PNL se încăpățânează să meargă înainte cu o măsură sau o lege defectă, deși specialiștii din domeniu au avertizat de zeci și sute de ori că este strâmbă?

Toate soluțiile pe care le-am prezentat de-a lungul ultimilor doi ani pentru Iași, fie că se referă la domenii precum educația, traficul, transportul public ori asigurarea necesarului de energie termică din surse regenerabile mi-au dat ocazia de a mă consulta îndelung cu specialiști și de studia modelele de bună practică din străinătate sau din țară. Pentru că ideea de a avea o comunitate mai bine gestionată și mai bine dezvoltată nu vine din imaginație, ci din exemple pe care le vedem puse în practică în Vestul Europei sau chiar în interiorul granițelor noastre. Iar acest întreg proces mi-a prilejuit o revelație pe care vreau să o împărtășesc aici: înainte de a deveni orașe-model, și cele mai dezvoltate aglomerări urbane, în funcție de mărime, au trecut cam prin aceleași provocări, dar au ieșit la liman prin decizii curajoase și prin proiecte de dezvoltare bine întocmite, care puse în practică au dus la transformările spectaculoase din prezent.

În fiecare dimineață, în Iași, mii de elevi de gimnaziu sau de liceu se înghesuie ca sardinele în autobuze sau în tramvaie, într-o cursă a disperării. Unii reușesc să urce, cei mai mulți nu. Se pun pe așteptat. Zeci de minute pierdute în stație de niște copii care și așa s-au trezit de la 5 și jumătate, ca la 7 să fie în stație. Cu tot acest efort, nu reușesc în fiecare zi să ajungă la timp la școală, deoarece pur și simplu nu există suficiente mijloace de transport în comun la Iași care să îi ducă în centrul orașului, acolo unde au cursurile. 

Nu există bunăstare în absența viziunii și nici infrastructură urbană mai bună în lipsa marilor investiții. Iașul a rămas repetentul absolut la toate marile capitole, pentru că, din patru în patru ani, domnul Goe Chirica este adus din nou la urne în postura de primar printr-un sistem electoral într-un singur tur care favorizează orice ales în funcție, dar și printr-un absenteism record la alegerile locale la nivelul întregii Românii. Între timp, stăm blocați zilnic ore în șir în mașini, respirăm cel mai poluat aer din țară conform datelor oficiale ale Agenției Europene de Mediu și ne mirăm de ce calitatea vieții se deteriorează în loc să se îmbunătățească.

Astăzi s-a semnat primul contract de proiectare și execuție pentru A8, proiectul esențial al regiunii noastre și al Iașului, care ne va lega de Vestul țării și de Vestul Europei. El este singura noastră garanție de dezvoltare economică reală, asigurând mobilitatea persoanelor și, mai ales, mărfurilor. Și în vreme ce tiribombele politice ale zilei sună alămurile și tobele și se înfoaie cu această realizare, realitatea este că a fost un drum extrem de lung până aici și va fi unul complicat și de aici încolo până la finalizarea întregii autostrăzi.

Senatorul USR Marius Bodea propune construirea de la zero a patru școli noi în Iași, în patru zone diferite ale orașului, pentru a suplini nevoia acută de săli de clasă în învățământul gimnazial și liceal din Iași și eliminarea, astfel, a învățământului de după-amiază în ciclul preuniversitar, cu efecte directe asupra eliminării blocajelor majore de trafic din oraș la orele de vârf, precum și diminuarea considerabilă a poluării (traficul fiind principala sursă). Acest nou proiect prezentat de parlamentarul ieșean, „Școli aproape de casă. Fără elevi de rangul 2!”, îl completează pe cel prezentat în urmă cu un an, și care propunea construirea a trei mari hub-uri școlare în capetele de oraș (zona Uricani, Copou/Aleea Sadoveanu și Bucium). 

Vineri am fost în zona în care, acum câteva zile, s-a prăbușit o drona rusească în România. Este regretabil că autoritățile au ales să ascundă acest incident timp de două zile înainte de a-l recunoaște. Mai mult, este înfricoșător să constat că, în ciuda gravității situației, armata nu este încă prezentă în zonă și nu există niciun dispozitiv antiaerian pentru a proteja populația locală. Între timp a fost identificată și o a doua dronă.

Senatorul USR Marius Bodea a prezentat pe larg un proiect integrat, bazat pe surse regenerabile de energie, care ar putea rezolva pe termen nelimitat problema asigurării încălzirii în sistem centralizat pe timpul iernii la Iași, producerea de gaz și energie electrică pe tot parcursul anului care să fie valorificată în sistemul național.

Pagina 2 din 6