fbpx
 
Senatorul USR de Iași Marius Bodea a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă proiectul realizării a trei hub-uri școlare în puncte strategice din marginea Iașului care, odată implementate, ar rezolva două probleme esențiale cauzate de dezvoltarea accelerată a orașului: descongestionarea traficului spre zona centrală, precum și reașezarea pe baze de secol 21 a infrastructurii educaționale preșcolare din municipiu și din zona metropolitană.

Războiul din Ucraina a adus în prim-plan discuția despre dependența energetică față de Rusia. Acum, România importă 20% din consumul de gaz din această țară cotropitoare. Acest import nu ar fi fost necesar dacă actualul ministru al Energiei, Virgil Popescu, și-ar fi făcut treaba și ar fi refăcut Legea off-shore, astfel încât să înceapă exploatarea de gaze naturale românești în Marea Neagră. Nu a făcut-o nici până azi. Avem doar promisiuni și o abrambureală cu plafonările și compensările la facturile de energie care nu a ajutat pe nimeni, dar a încurcat pe toată lumea.

Războiul a două lumi – una liberă și alta dictatorială. Tu din care ai vrea să faci parte?


6900 de metri pătrați de spaţii, cu diverse camere, vestiare, toalete și spații de depozitare zac nefolosite la marginea municipiului Iași de peste 12 ani. 


Adeseori, momentele de cotitură din istorie aduc cu ele și personalități marcante, personalități ce rămân în conștiința comună a unui popor pentru multe generații. Președintele Volodîmîr Zelenski pare că se află în fața unui astfel de moment. Întreaga comunitate internațională exclamă surprinsă, dar și cu admirație cum în 6 zile de război, Zelenski a devenit dintr-un fost comediant ajuns peste noapte președinte, un erou al propriului popor. Pare o tranziție fabuloasă.


Violența în familie continuă să fie una dintre marile probleme nerezolvate ale României. Cifrele sunt crunte. Cifrele înseamnă, de fapt, vieți curmate și destine distruse. Nu e doar o statistică spre care să privim în trecere. E o urgență care trebuie abordată cu fermitate și empatie.

„A fost vorba de numirea oamenilor noștri din partid în aceste funcții. Din câte știu, a fost o practică generalizată la nivelul Administrației Naționale Apele Române, precum și a altor instituții și autorități, în sensul îndepărtării oamenilor legați de fostul partid de guvernare și înlocuirea lor cu unii agreați de către noul partid”.

Senatorul Marius Bodea este de părere că toți cei care l-au susținut pe Mihai Chirica sunt părtași direcți la sistemul mafiot pe care acesta l-a crescut și hrănit.

Senatorul USR Marius Bodea reacționează și el după descinderea de miercuri dimineața a procurorilor DNA la Primăriei Iași.

Senatorul Cristian Viașu a încetat din viață, la vârsta de 45 de ani. Anunțul a fost făcut de USR vineri, 21 ianuarie.

Pagina 4 din 6