fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
„Intervenția mea de astăzi este o pledoarie pentru deschiderea cât mai rapidă a finanțărilor prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Dintre cele 3.228 de unități administrativ-teritoriale ale României, incluzând județele și sectoarele Bucureștiului, doar câteva nu au depus încă cereri de finanțare.

Senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași și-a manifestat îngrijorarea cu privire lipsa de consecvență în poziționările publice din ultimul timp ale liderilor politici PNL Iași subliniind faptul că în acest mod vor fi greu de identificat pârghiile necesare pentru construirea unei alianțe politice concrete între PSD și PNL la nivel local.

Iașul este un caz unic în România în materie de corupție la nivel de urbanism. În niciun alt oraș din țară nu există atâtea acte de urbanism falsificate, atâtea încălcări ale legii. Nicăieri nu există atâtea cereri de anulare a unor autorizații și procese deschise de ONG-uri, Prefectură sau de asociații de proprietari.

S-a ajuns până la distrugerea completă a documentelor oficiale, a înscrisurilor, pentru a șterge urmele, Instituind practic anarhia la nivel instituțional. Mihai Chirica este ultimul baron de tip oligarhic rămas încă în funcție.


Momentul în care alegi să votezi un partid pentru 10 lei în plus la pensie, este momentul în care votezi să rămâi mereu sărac. De ce? Pentru că partidul pe care l-ai votat pentru prețul unei sticle de ulei pe lună, adică PSD, și-a bătut încă o dată joc de poporul român, în acest caz, referitor la spitalul mobil de la Lețcani.

„De mai bine de un an, am intrat, calendaristic, în noul exercițiu financiar al UE, aferent perioadei 2021 – 2027. În paralel, Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se află în plină implementare. Din păcate, semnele nu sunt deloc încurajatoare pentru Iași. Marile investiții pentru cei 1 milion de locuitori ai județului Iași lipsesc cu desăvârșire. „Stagnare” și ”Sărăcie”, aceasta este oferta liderilor locali ai PNL, a primarului Iașului și a președintelui Consiliului Județean.

Săptămâna asta, într-un supermarket din centrul capitalei, două ucrainence, mamă și fiică, deosebit îmbrăcate și cu genți de firmă de lux, se țineau de mână și râdeau printre rafturi. Sunt doar două persoane dintre cei 500.000 de ucraineni care au trecut granița spre România pentru a fugi de război. Ce face această imagine relevantă este faptul că nici una dintre cele două ucrainence nu arată a refugiatul tipic. Nu erau sărace, prost îmbrăcate sau murdare, nu se plimbau tăcute cu lacrimi în ochi printre rafturi și nu așteptau ajutorul nimănui. Ați crede că este un lucru bun, nu? Conform românilor în care zbate naționalismul de când a început războiului, nu, această imagine este motiv de discriminare.

„În campaniile electorale de după 2000, majoritatea candidaților au vorbit despre transformarea Iașului într-un hub medical. Sau într-o capitală medicală a Moldovei. Datorită numeroaselor sale unități spitalicești cu adresabilitate regională și a medicilor excepționali, Iașul îndeplinește deja, de zeci de ani, acest rol. Însă, investițiile în acest domeniu erau, într-adevăr, necesare ca aerul. Când, în 2016, am venit la conducerea Consiliului Județean Iași am pus modernizarea sistemului sanitar în top 3 priorități ale mandatului meu. Pentru că am înțeles că o adevărată capitală medicală a Moldovei trebuie să îndeplinească, cumulativ, trei condiții:

„Iașul cultural renaște cu ajutorul fondurilor europene. În aceste zile de primăvară, ieșenii se vor bucura din nou de o bijuterie a patrimoniului cultural național.


După 7 ani de administrație locală condusă de primarul Mihai Chirica, marile proiecte întârzie să apară, iar imaginea orașului este afectată de numeroasele scandaluri și suspiciuni de corupție, în care edilul a implicat comunitatea.

Am asistat în ultimele două săptămâni la două momente de panică: românii s-au înghesuit la stațiile de combustibil, după ce s-a rostogolit un fals, și anume că, de a doua zi, prețul benzinei și motorinei va trece de 10 lei, și apoi în supermarketuri, convinși că nu se va mai găsi ulei de floarea soarelui sau se va scumpi exagerat.


Pagina 2 din 18

Arhiva ReporterIS

« Iulie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Cartierul Austriac