fbpx
 
Poliţiştii din Remetea Mare au reţinut pentru 24 de ore doi tineri bănuiţi de delapidare, după ce şi-ar fi însuşit mai multe colete care conţineau telefoane mobile şi suma de 9.000 de lei de la firma la care lucrau, cauzând un prejudiciu total de 31.000 de lei.

Sediul ANCOM a fost spart de hoţi. Dintr-un birou situat la etajul al doilea al imobilului au fost furate mai multe bunuri. Un suspect a fost prins, el având asupra sa trei telefoane mobile.  

Poliţiştii de Investigare a Criminalităţii Economice din Prahova efectuează, marţi dimineaţă, trei percheziţii în municipiul Ploieşti şi în oraşul Urlaţi într-un dosar privind vânzarea de accesorii contrafăcute pentru telefoane mobile.

Doi hoți de buzunare români care au călătorit în Marea Britanie în ciuda unui șir de condamnări în întreaga Europă și au furat mai multe smartphone-uri din cafenelele și barurile din Manchester, au fost condamnați la închisoare, informează DailyMail.

Deţinerea de arme, consumul de droguri, de băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, fumatul, participarea la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ, inclusiv folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs sunt interzise în şcoală

Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au reținut în cadrul efectuării controlului fizic 6.648 bucăți căști fără fir pentru telefoane mobile ce poartă marca figurativă „APPLE”, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală a mărcii susmenționate.

Un bărbat din judeţul Satu Mare este cercetat pentru înşelăciune după ce o femeie i-ar fi plătit 40.000 de euro pentru telefoane mobile şi computere pe care acesta nu le-a mai livrat, informează, marţi, buletinul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare.

Procurorii DIICOT au găsit sume impresionate de bani în timpul perchezițiilor efectuate la ong-urile controlate de Morel Bolea, acuzat de trafic de minori. Individul a fost arestat preventiv astăzi pentru 30 de zile.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța - Sud Agigea au descoperit în Portul Constanţa, într-un container sosit din China, 28.100 accesorii telefoane mobile, în valoare de aproximativ 6.800.000 lei, bunuri care aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.

Producătorul sud-coreean de electronice LG a anunțat oficial că renunță să mai concureze pe piața smartphone-urilor, după ce ani la rând a înregistrat pierderi, relatează News.ro.

Pagina 1 din 5