fbpx
 
O maşină a fost acroşată, marţi, la o trecere la nivel cu calea ferată din municipiul Rădăuţi, de trenul care circula de la Suceava la Putna, nefiind înregistrate victime în urma accidentului, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Fostul ministru al Sănătății Ioana Mihăilă a trecut de la USR la REPER, anunță, luni, noul partid al lui Dacian Cioloș.

Speriați de creșterea ratelor, în ultima lună şi jumătate, 7.500 de români au cerut de la bancă schimbarea indicelui folosit la calcularea dobânzilor.

În weekend trecem la ora de vară. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică vom dormi cu o oră mai puțin, ora 3 devenind ora 4.

O femeie a decedat, iar alte trei persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, la o trecere la nivel cu calea ferată în municipiul Câmpulung Moldovenesc, după ce un autoturism a fost lovit de tren, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Mai mulţi primari PSD din judeţul Iaşi vor să treacă la PNL, liderul PNL Iaşi, ministrul Mediului Costel Alexe, precizând că unii edili PSD, nu doar din judeţul Iaşi, nu au fost sprijiniţi de partidul lor.

Aproximativ 19.400 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 12.100 de mijloace de transport au trecut prin punctele de frontieră în ultimele 24 de ore, informează, luni dimineaţa, IGPF.

Trei autobuze cu 243 de cetăţeni moldoveni care veneau de la Paris au rămas blocate duminică dimineaţa la un popas pe marginea unei autostrăzi în estul Franţei, după ce Germania şi Republica Cehă le-au refuzat trecerea din cauza epidemiei de coronavirus, informează AFP, citând autorităţi locale.

Aproximativ 18.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 13.700 de mijloace de transport, au trecut prin punctele de frontieră au trecut, în ultimele 24 de ore, potrivit IGPF.

În ultima duminică din luna martie, România trece la ora vară. Astfel, în noaptea de 28 spre 29 martie 2020, ora 03.00 devine ora 04.00. Acest lucru nu se va întâmpla peste tot în lume. Există ţări care au refuzat să adopte schimbarea orei de vară.

Pagina 1 din 3