fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Una dintre cele mai importante solicitări a elevilor de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu“ este aceea de a nu le fi împărțite clasele în mai multe zone ale orașului, ci de a rămâne împreună un lucru cât se poate de firesc în condițiile în care astăzi avem practic o comunitate care luptă să nu fie destrămată. Din acest punct de vedere, consider că o soluție cât se poate de viabilă ar reprezenta-o deschiderea unui dialog între Primăria Iași și Inspectoratul Școlar Județean, pe de o parte, și cele două mari universități din Copou (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”) pe de alta, pentru identificarea unor spații adecvate care pot fi închiriate de îndată și în care elevii să poată urma cursurile în condiții adecvate și împreună și, de preferință, în timpul dimineții. 

Mihai Chirica „a rezolvat problema“ celor 840 de elevi de la Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” care au fost despărțiți unii de alții și obligați să învețe fiecare pe unde s-a putut: a găsit vinovații în altă parte. 

Inflația galopantă continuă în România, și se întâmplă dintr-un singur motiv: actualii guvernanți profită de pe urma ei! Pentru fiecare leu pe care îl plătiți în plus, de la lună la lună, pentru orice produs, statul încasează 19% din el prin Taxa pe Valoarea Adăugată, plus multe alte taxe și impozite aplicate afacerilor. Orice scumpire aduce mai mulți bani în vistierie pentru a fi plătite pensiile speciale ale lui Ciucă și alte tuturor celorlalți speciali de la vârful statului român. Banii în plus de la Buget îi asigură lui Iohannis și mai multe zboruri intercontinentale de lux cu oprire ogligatorie la Sibiu. Banii în plus colectați din sărăcirea fiecărui român țin în posturi toate rudele și amantele membrilor de partid cu funcții. 

Cine nu ascultă de Comisia Europeană este pedepsit și nu mai primește plata din Planul Național de Redresare și Reziliență! Este vorba despre legea avertizorului de integritate, subiect pe care l-am dezbătut împreună cu colegii senatori, în Parlament, acum doar câteva luni. Această lege nu a trecut de porțile noastre doar o dată, ci este a treia oară când va parcurge procesul prin Parlament. A treia oară cu noroc! Sper ca de această dată să fie luate în considerare și observațiile primite de la Bruxelles. Nu este de mirare că instituțiile europene nu mai au, pur și simplu, răbdare cu noi. Nerealizarea jalonului numărul 430 din PNRR este motivul pentru care 3 miliarde de euro se află acum blocați.

Educația a 840 de elevi și viețile a 840 de familii sunt date peste cap deoarece, timp de două decenii, autoritățile din Iași și cele de la București nu au fost în stare să restaureze o clădire monument istoric despre care știau că este un risc pentru copii și pentru cadre didactice. 

USR Iași va sesiza ANI cu privire la încălcarea flagrantă a legii privind integritatea în exercitarea funcției de primar. Mihai Chirica, în contextul apariției unor dovezi clare că primarul Iașului are și calitatea de împuternicit în bancă și drept de semnătură la Eurodesign, „micuța" firmă folosită pentru a-și crea moșia din Bucovina.

Amendamentul prin care se alocă 1 euro de elev pentru colectarea selectivă în toate școlile din Iași a fost adoptat!

Iașul iese pe pierdere în bilanțul relației cu Mihai Chirica și Costel Alexe. Nouă ne este rușine că ei administrează orașului și județul, ei se prezintă cu nerușinare ca sfinți și oameni săraci.

Am fost duminică printre cetățenii din comuna Românești să discut despre problemele lor. Un neajuns era însă clar încă de la început: drumurile de acolo sunt uitate în timp și lăsate în noroaie.

Prin Comuna Ciurea de-abia se trece căci drumuri de calitate lipsesc cu desăvârșire. Aceasta este realitatea comunei aflate la doar 10 Km de Municipiul Iași dar la decade distanță din punct de vedere al investițiilor.

Pagina 1 din 13

Arhiva ReporterIS

« Martie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31