fbpx
 
Justiția mai ia două palme peste față în Afacerea „Asimionesei-Sărărie”. Mihai Chirica, ilegal non-stop

Justiția mai ia două palme peste față în Afacerea „Asimionesei-Sărărie”. Mihai Chirica, ilegal non-stop


* Alte două descoperiri în asocierea scandaloasă dintre Primărie și patronii ziarului BZI: Asimionesei a vândut apartamentele fără acordul Consiliului Local și a dat cumpărătorilor dreptul de folosință asupra terenului public
* Anterior, firma lui Asimionesei schimbare obiectul asocierii cu Primăria: trebuia să facă pensiune și a construit apartamente pe care le-a vândut
* Veniturile familiei din această afacere: 1 milion de euro
* Terenul din Sărărie a fost pus la dispoziție gratuit de Primărie
* Primarul nu scoate un sunet despre această asociere, iar BZI îi asigură protecție mediatică
* Jurist: „S-a depășit de mult sfera civilului, aici sunt fapte de natură penală”

Încă două imense ilegalități în contractul de asociere dintre Primărie și familia Asimionesei în urma căreia a fost edificat blocul din Sărărie 202.

Astfel, 14 din cele 29 de apartamente ale imobilului au fost vândute de Claudiu Asimionesei, prin Global Impex Distribution, cu încălcarea articolului 11.1 care prevede, negru pe alb, dreptul de preempțiune al Primăriei. Adică vânzarea se putea realiza întâi către Primărie și abia după refuzul acesteia către oricine altcineva.

În plus, Asimionesei a transmis și dreptul de folosință asupra terenului Primăriei, fapt interzis expres de o prevedere din Codul Administrativ. „În această speță s-a depășit demult sfera civilului, faptele sunt din zona penală”, a explicat un reputat jurist.

Ghiocel Asimionesei și fiul său, Claudiu, au făcut ce-au vrut din asocierea cu Primăria, ca și cum ar avea Parchetele și DNA la degetul lor mic

Au vândut 14 apartamente fără să întrebe Primăria
În ultimii doi ani, Global Impex Distribution, firma lui Claudiu Asimionesei, fiul lui Ghiocel Asimionesei (patronul informal al BZI) a înstrăinat 14 din cele 29 de apartamente ale blocului ridicat pe strada Sărărie la numărul 202.

Acest lucru s-a întâmplat cu încălcarea articolului 11.1 din contractul de asociere. „SCDPI recunoaște CLMI un drept de preempțiune la vânzarea investițiilor realizate”, se arată la respectivul articol.

SCDPI este SC Delta Press Investment (firma inițială a familiei Asimionesei pe care a fost încheiat contractul de asociere), iar CLMI este Consiliul Local al Municipiului Iași.

Blocul din Sărărie construit pe 1351 mp din domeniul public, fără ca familia Asimionesei să plătească nimic. Se angajaseră să facă o pensiune

Chirica vrea să scape de cartoful fierbinte

Așadar, la vânzarea celor 14 locuințe, reprezentanții Global Impex Distribution trebuiau să întrebe întâi Primăria dacă nu le vrea. „Dacă Primăria refuza să le cumpere, dădea o «negație». Abia după acest pas obligatoriu firma Global le putea vinde pe piața liberă”, a precizat un jurist. Or, acest lucru nu s-a întâmplat.

Surse din cadrul Primăriei au declarat pentru REPORTER DE IAȘI, sub protecția anonimatului, că în ultimele luni s-a încercat promovarea unei hotărâri de Consiliu Local prin care firma Global să primească „negația” și astfel să-și acopere vânzările făcute fără respectarea dreptului de preempțiune.

„Cei de la vârf și-au dat seama că acesta este un cartof extrem de fierbinte și acum caută o altă portiță”, a afirmat funcționarul.

Folosința terenului public nu poate fi transmisă altor persoane

În al doilea rând, în contractele de vânzare-cumpărare, Claudiu Asimionesei reprezentând Global Impex Distribution, a retransmis și folosința terenului dobândită de la autoritățile locale.

Articolul 351 dintr-o ordonanță de urgență a Guvernului de la începutul lunii iulie 2019, privind Codul Administrativ, a prevăzut: „Folosința dobândită în baza actului prevăzut la art. 349 (hotărârea prin care se aprobă darea în folosință gratuită – n.r.) nu poate fi transmisă, nici oneros și nici cu titlu gratuit, unei alte persoane”.

Mai simplu spus, aceasta este o interdicție a Codului Administrativ că folosința nu poate retransmisă. Toate cele 14 contracte dintre firma lui Asimionesei și cumpărători au fost încheiate din 17 iulie 2019 încolo, deci când această modificare din Cod era deja în vigoare.

Mihai Chirica s-a făcut mic, mic, foarte mic în această asociere cu Ghiocel Asimionesei

Notarul care a făcut actele a comis o ilegalitate
În toate contractele, firma Global a înstrăinat apartamente + cotă parte din părțile comune (hol, casa scării, etaj tehnic) + cotă parte din folosința terenului, inclusiv cea cu destinația convențională de loc de parcare (acolo unde a fost cazul).

„Prin act autentic, nu se poate înstrăina construcția fără teren, nu poate fi intabulată pe noul proprietar. Iar noul Cod a interzis înstrăinarea dreptului de folosință gratuită pe care-l avea firma. Notarul trebuia să știe asta”, a declarat juristul.

Imaginați-vă că Mihai Chirica i-ar rezilia contractul lui Asimionesei

Întrebarea logică: dacă vânzarea celor 14 apartamente s-a făcut cu ignorarea dreptului de preempțiune a Primăriei și cu retransmisia nelegală a dreptului de folosință asupra terenului, care este consecința juridică?

Un expert consultat de REPORTER DE IAȘI a explicat ce se poate întâmpla. „Încălcarea acelor clauze poate determina Primăria să ceară în instanță rezilierea contractului de asociere. Însă, în această speță, în civil nu se mai poate rezolva nimic, din cauza înstrăinărilor. Încălcările din contract sunt atât de grave, că doar în penal se poate rezolva. Iar consecințele normale ar fi: despăgubirea Consiliului Local la valoarea actuală a terenului, plus beneficiile nerealizate ale contractului ce trebuie determinate în urma unei expertize. Și, evident, pedepsirea celor vinovați”, a declarat juristul.  

După vânzările de apartamente din Sărărie, Asimionesei și-a luat un Maybach de câteva sute de mii de euro

Asimionesei a făcut 1 milion de euro vânzând apartamente, în loc de pensiune
O altă încălcare cel puțin la fel de grosolană este modificarea obiectului asocierii. La articolul 3 se precizează: „Obiectul prezentului contract de asociere îl constituie realizarea unui sediu de firmă și spații de cazare tip pensiune”.
Schimbarea din pensiune în apartamente nu putea fi făcută, unilateral, de firma lui Asimionesei. „Modificarea obiectului contractului, potrivit Codului Civil, trebuia să se facă în același mod în care a fost făcut inițial: prin votul Consiliului Local”. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Un jurist a indicat faptul că a fost încălcat articolul 1243 din Codul Civil: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, orice modificare a contractului este supusă condițiilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa”.
Ilegal, ilegal, ilegal, dar nu răspunde nimeni

O concluzie de etapă: în contractul de asociere, în autorizația de construire și în actul de recepție, la imobilul lui Asimionesei din Sărărie 202 scrie clar „pensiune”. În schimb, acolo au fost realizate apartamente. ILEGAL.

Chiar și-așa, jumătate din apartamente au fost vândute fără ca Primăria să-și poată exercita dreptul de preempțiune și cu retransmisia dreptului de folosință asupra terenului. ILEGAL.

Clauza de preempțiune e prevăzută clar în contractul de asociere, dar Mihai Chirica nu s-a revoltat așa cum a făcut-o împotriva adversarilor săi politici

Un profit curat de 1,5 milioane de euro

Documentele disponibile arată dimensiunea afacerii. Blocul P+5 a costat puțin peste 1 milion de euro, bani recuperați din vânzarea celor 14 apartamente. Dacă firma va vinde întreaga suprafață rămasă cu prețul mediu de la cele 14 locuințe (1.825 euro/mp), familia Asimionesei va înregistra în final un profit curat de aproape 1,5 milioane de euro.

Contractul de asociere a fost călcat în picioare: Primăria n-a primit nimic
În această afacere scandaloasă, Consiliul Local a adus ca aport terenul de 1.351 mp, iar firma lui Asimionesei și-a asumat investiții de 900.000 de euro.
În contractul de asociere din 2005, la articolul 6, este stipulat că părțile vor împărți astfel profitul: 90% firma lui Asimionesei și 10% Consiliul Local, dar nu mai puțin de 4.000 de euro anual.

Practic, cei 1.351 mp ai orașului au fost atunci evaluați la 100.000 de euro, la o medie de 74 euro/mp. În prezent, prețul terenurilor în Copou/Sărărie se situează între 200 euro/mp și 350 euro/mp. Parcela din Sărărie 202 este excelent poziționată, iar agenții imobiliari au spus că un astfel de teren poate fi valorificat spre pragul maxim de 350 euro/mp. Asta înseamnă peste 470.000 de euro.

Unul din cumpărătorii de apartamente din Sărărie este actualul deputat PSD Marius Ostaficiuc, prin intermediul părinților. Dreptul de folosință asupra terenului este transmis ilegal

Cronologia unui caz revoltător în care Asimionesei pare șeful Primăriei
Întreaga cronologie a acestei asocieri reprezintă o serie întreagă de ilegalități și forțări la limita legii:
octombrie 2004: Delta Press Investment (a Violetei Asimionesei, soția lui Ghiocel și mama lui Claudiu) a solicitat asocierea cu Consiliul Local prin care să i se pună la dispoziție terenul de 1.351 mp din Sărărie 202, proprietate a municipiului Iași, în vederea realizării unei investiții, suportată de societate, constând în sediu de firmă și spații de cazare tip pensiune
-  martie 2005: Consiliul Local a votat trecerea terenului de 1.351 mp din domeniul public în domeniul privat al municipiului. Totodată, s-a aprobat asocierea și s-a constituit o comisie de negociere a contractului
- mai 2005: Consiliul Local și-a însușit raportul de expertiză potrivit căruia terenul a fost evaluat la 101.336 euro, adică o medie de 75 euro/mp. Tot atunci s-a aprobat contractul de asociere între CL și Delta Press Investment
iulie 2005: a fost semnat contractul
- 2005-2006: Prefectura a atacat decizia CL în contencios administrativ, însă a pierdut definitiv
- martie 2010: la Tribunalul București a fost depusă o cerere de intrare în insolvență a Delta Press Investment
- aprilie 2010: Delta Press Investment a cesionat contractul către firma Global Impex Distribution controlată de Claudiu Asimionesei, fiul. Precizare: Primăria nu a fost notificată atunci, iar cesiunea nu a fost înscrisă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Mai mult, cesiunea a fost înregistrată la Cadastru abia după şase ani, mai exact la două luni după alegerea ca primar a lui Mihai Chirica, în vara anului 2016
- 7 februarie 2011: Judecătorul a aprobat intrarea în insolvență a Delta Press Investment. În aceeași zi, Primăria a deschis proces contra Delta Press Investment solicitând rezilierea contractului de asociere pentru că firma nu făcuse investiția la care se anhajase. Primăria a pierdut, instanța reținând că nici aceasta nu respectase înțelegerea, adică nu eliberase certificatul de carte funciară. Procesul Primărie - Delta a durat până în mai 2012, dar Delta nu mai avea terenul din aprilie 2010 când l-ar fi cesionat către Global Impex care însă nu a apărut în timpul proceselor, nici la Tribunal, nici la Curtea de Apel
- octombrie 2014: Delta Press, care nu mai avea terenul din aprilie 2010, a obținut de la Primărie un certificat de urbanism pentru parcela din Sărărie. De ce mai cerea Delta Press certificat de urbanism dacă cedase terenul către Global Impex încă din 2010? Asupra cesiunii dintre cele două firme ale familiei Asimionesei planează mari dubii
- octombrie 2016: Global Impex Distribution a obținut alt certificat de urbanism de la Primărie pentru același teren
- ianuarie 2017: Global a depus la Primărie cerere aprobare PUZ
- mai 2017: Consiliului Local a aprobat PUZ-ul
- ianuarie 2018: Primăria a eliberat autorizația de construire pentru Global Impex Distribution: „construire sediu de firmă și spații de cazare tip pensiune”. Indicatorii urbanistici: P+4E+eth, suprafața utilă: 1.143 mp
- noiembrie 2018: Primăria a eliberat autorizația de construire pentru supraetajarea construcției. Clădirea a primit încă un etaj, devenind P+5E+eth. Câștigul în suprafață utilă a fost de 230 mp. La 1.825 euro/mp prețul mediu de vânzare, favorul suplimentar făcut de Primărie înseamnă un plus în conturile familiei Asimionesei de 420.000 de euro
- aprilie 2019: s-a făcut recepția la noul bloc din Sărărie, iar în luna mai a fost eliberat certificatul de atestare a edificării construcției în care a fost consemnat că au fost realizate „spații de cazare tip pensiune” și „sediu de firmă”. În realitate, sunt apartamente scoase la vânzare
- 2019 - 2020: s-au vândut 14 apartamente cu încălcarea dreptului de preempțiune pe care Primăria îl avea potrivit contractului de asociere și prin retransmisia nelegală a folosinței. În ultimii ani, nici primarul Mihai Chirica și nici membrii familiei Asimionesei nu au făcut declarații despre ilegalitățile din această speță

Article image
Președintele Organizației Municipale a PSD, Marius Ostaficiuc, are un hobby: cumpără apartamente, prin manevre oculte, de la dezvoltatori controversați. Unul dintre acești dezvoltatori este patronul Bună Ziua Iași, Ghiocel Asimionesei, care își folosește gazeta ca să tragă sfori în afaceri și politică. Ostaficiuc și Asimionesei își schimbă benevol rolurile, în funcție de nevoi: când unul este păpușarul, când celălalt este m...
Autor cristi tanasa Anchete 27 Mai 2020

Article image
* Contractul de asociere dintre Consiliul Local și Clanul Asimionesei prevedea construirea unei pensiuni și a unui sediu de firmă. Asimionesei nu s-a putut abține, a făcut bloc de locuințe și a vândut 13 apartamente din 29. Deja este în profit. * Recepția blocului și intabularea menționează „pensiune”. Codul civil prevede modificarea obiectului asocierii în aceeași modalitate în care a fost stabilit inițial: adică prin vot ...
Autor cristi tanasa Anchete 25 Mai 2020


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30