fbpx
 
Foto: Cremona Oggi/Questura di Cremona Foto: Cremona Oggi/Questura di Cremona

O zi de coșmar! Familie de italieni sechestrată și terorizată de patru români


O familie din Crema, provincia Cremona, Italia, a avut parte de un adevărat coșmar. Aproape patru ore, oamenii au trăit sub teroare, după ce imobilul în care locuiau a fost luat cu asalt de cinci tâlhari, dintre care patru români.

Totul s-a întâmplat la data de 23 iunie 2018, când Claudio (69 de ani), soţia lui, Silvia (63 de ani), şi fiul lor, Manuele, s-au trezit atacaţi şi jefuiți de indivizii care purtau glugi.

Marți, 1 iunie, cei trei italieni au depus mărturie împotriva agresorilor, informează Cremona Ogi, citată de Știrile Pro TV.

Cei cinci indivizi sunt: Gimi Daniel Chiratc (30 de ani), Denisa Cristina Ciungan (26 de ani), Mihai Irinel Bazavan (25 de ani), Alin Constantin (33 de ani) și Andrijana Andelkovic (26 de ani), o tânără din Serbia. Aceștia au fost arestați în martie 2019.

Claudio, Silvia şi Manuele le-au povestit magistraților ceea ce s-a întâmplat în acea zi de coșmar.

Silvia a mărturisit că încă are frisoane atunci când își amintește momentele cumplite prin care a trecut. Femeia le-a spus judecătorilor că s-a întors acasă cu soțul ei, Claudio, în jurul orei 22:20, după ce au servit cina. La un moment dat, bărbatul a plecat din nou, iar ea a rămas acasă.

„Am deschis o fereastră și am pornit televizorul”, și-a amintit Silvia. Nu după mult timp, femeia a auzit un zgomot.

„Am urcat la etajul al doilea și mi-au ieşit în faţă patru oameni cu glugi. Mi-au rupt lănţişorul de la gât, apoi am coborât și m-au legat. Aveam în față o persoană înarmată cu o șurubelniță mare și un pistol. Mi-a spus să stau liniştită, că și tatăl său a fost jefuit și că nu este corect. În tot acest timp, ceilalți se plimbau prin casă. Tremuram de frică”, a povestit italianca.

Claudio s-a întors acasă în jurul orei 23:30. Bărbatul a fost atacat cu pumnul și aruncat la pământ.

„Mi-au spus că sunt de la poliția secretă. M-a lovit unul dintre ei, apoi și ceilalți”, a spus Claudio, care a adăugat că apoi a fost trântit pe canapea, lângă soția sa.

„La un moment dat m-am prefăcut că am dureri mari, ca să văd dacă pot reacționa. Apoi mi-au adus niște apă”, a mai spus bărbatul.

Pe la miezul nopții, Manuele s-a întors și el acasă.

„I-am spus să stea liniștit. Trei dintre ei l-au luat. Apoi au vrut să meargă la apartamentul de sub al nostru, unde locuia mama mea în vârstă de 85 de ani, în timp ce în timp ce lângă noi stătea nepoata mea, soțul ei și fiica lor de 9 ani. I-am implorat să nu meargă. Apoi s-au dus la cumnatul meu. Au vrut cheia seifului său, dar noi nu am avut-o”, și-a reamintit Silvia.

Tâlharii erau toți îmbrăcați în negru și purtau pantofi sport de culoare roșie. Ei aveau mănuși și erau echipați cu aparate radio bidirecționale, pentru a comunica între ei și, probabil, cu complicii de afară.

În jurul orei 02:00 dimineața, familia a fost dusă la casa cumnatului, iar dintr-o geantă neagră, case afla la doi complici, tâlharii au luat o unealtă cu care au tăiat seiful.

Nepoata Silviei a auzit zgomotul și a chemat Poliția. Hoții au reușit să fugă cu o pradă uriașă, inclusiv bijuterii, aur, telefoane, computere și îmbrăcăminte.

Aceștia au pierdut o parte din bunurile furate în grădină, în timp ce fugeau.

„Am fost la mila lor timp de aproape patru ore. Nu știam ce ne pot face. Când eram singură cu ei, mi-a fost frică să nu fiu violată. Când au plecat, ne-au dat mâna și ne-au cerut iertare. Frica a fost teribilă. O experiență cumplită, pe care nu o dorim nimănui”, le-a mai spus Silvia magistraților.

În acest caz, procesul continuă. Următorul termen de judecată va avea loc la data de 26 octombrie.

 

Sursa: Știrile Pro TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30