fbpx
 
Anchetă la IPJ Botoșani, după ce un bărbat aflat sub escortă s-a tăiat cu cuțitul în sediul poliției

Anchetă la IPJ Botoșani, după ce un bărbat aflat sub escortă s-a tăiat cu cuțitul în sediul poliției


Conducerea Inspectoratului de Poliţie (IPJ) Botoşani a deschis o anchetă după ce un tânăr care era dus la audieri şi se afla sub escortă s-a înjunghiat în sediul IPJ, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Delia Nenişcu.

Potrivit acesteia, tânărul de 30 de ani era suspectat de săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, însă, când era însoţit pentru audieri, a scos un briceag şi s-a tăiat în zona pieptului, scrie Digi24.

„Tânărul de 30 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce se afla în sediul poliţiei, unde a fost condus în baza unui mandat de aducere, în momentul în care se efectuau procedurile specifice, a scos un cuţit, tip briceag, din buzunarul pantalonilor şi şi-a creat leziuni în zona pieptului. A fost deposedat de cuţit şi imobilizat de către poliţişti, fiind solicitat un echipaj de ambulanţă care l-a transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În acest moment, tânărul se află în afara oricărui pericol, cadrele medicale concluzionând că rănile provocate sunt superficiale”, a afirmat Nenişcu.

Conducerea IPJ vrea să afle acum dacă agenţii de poliţie care îl escortau pe tânăr au respectat procedurile prevăzute pentru astfel de situaţii.

 

Sursa: Digi24


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: