fbpx
 
S-a luat, dar s-a și dat! Românii au primit anul trecut bani din 75 de țări. Din România s-au trimis bani în 174 de țări (Studiu)

S-a luat, dar s-a și dat! Românii au primit anul trecut bani din 75 de țări. Din România s-au trimis bani în 174 de țări (Studiu)


Numărul transferurilor către România a crescut anul trecut cu 17% faţă de 2022, la 13,3 milioane de tranzacţii efectuate din 75 de ţări şi teritorii, iar clienţii din România au făcut peste 14 milioane de transferuri internaţionale de bani către utilizatori din 174 de ţări, potrivit unui studiu realizat de o aplicaţie financiară.

Fondurile transferate în România, în primele şase luni ale anului, au crescut cu 15% faţă de 2022, conform datelor înregistrate de aplicaţia financiară Revolut, care are 35 de milioane de clienţi, din care 3,5 milioane în România, arată Agerpres.
În privinţa numărului de tranzacţii realizate, atât către România, cât şi din România către alte state, şi acesta s-a plasat pe un trend pozitiv. Numărul transferurilor de bani către ţara noastră (inbound) a crescut cu 17%, în timp ce transferurile către alte ţări (outbound) au avut o creştere de 15% (incluzând transferuri peer2peer şi transferuri între un cont bancar şi un cont Revolut).
Potrivit unui comunicat al companiei, fondurile totale trimise către România de utilizatorii aplicaţiei au crescut ca valoare cu 15%, în 2023 faţă de 2022, dar cele provenite din primele 10 ţări (Regatul Unit, Germania, Olanda, Irlanda, Franţa, SUA, Italia, Spania, Belgia, Elveţia) au înregistrat o creştere superioară, cu 20%, depăşind valoarea de 1,7 miliarde de euro. Cele mai mari creşteri ale sumelor totale transferate în România au fost înregistrate în Belgia (+43%), Germania (+41%) şi Italia (+37%).
Un client Revolut mediu care utilizează aplicaţia pentru transferuri internaţionale de bani a trimis în România cu 7% mai mult decât în 2022, adică 2.616 euro faţă de 2.453 euro (medie anuală). În privinţa numărului de utilizatori care au realizat transferuri de fonduri către România, cea mai mare creştere a fost înregistrată, în 2023, în Italia (+25%), urmată de Spania (+18%) şi Germania (+17%).
Datele interne ale companiei arată şi evoluţii diferite în funcţie de vârstă, în privinţa remiterilor de fonduri în ţară. De exemplu, seniorii (peste 65 de ani) sunt beneficiarii celor mai mari sume, cu o medie anuală de peste 3.300 euro per utilizator. Tinerii din Generaţia Z (18-24 ani), în schimb, primesc sume mai mici, dar mai des. Pentru această categorie de utilizatori s-a remarcat o creştere cu 32% a tranzacţiilor totale realizate în 2023 faţă de 2022. Către un utilizator mediu din acest segment de vârstă s-au efectuat transferuri de bani de cel puţin 22 de ori pe an.
Compania a ajutat clienţii din România să trimită fonduri către beneficiari din 174 de ţări şi teritorii, iar suma medie transferată per utilizator către alte ţări a fost inferioară sumei medii care a intrat în ţară - 1.215 de euro per utilizator/an. Un utilizator Revolut din România a făcut, în medie, opt transferuri internaţionale, în 2023. Numărul clienţilor care au trimis bani peste graniţe a crescut cu 8% în 2023 faţă de 2022.
În topul creşterilor sumelor trimise în 2023 vs 2022 s-au situat Georgia (x12), Nepal (x4), India şi Ucraina (x2). După creşterea numărului de tranzacţii, clasamentul a fost următorul: Georgia (x7), Ucraina şi Nepal (x4), Moldova (x3). În Moldova, Revolut Lite, care a fost lansată în iunie 2023 pe piaţa locală, a devenit a doua cea mai descărcată aplicaţie financiară din această ţară, în noiembrie anul trecut.
În privinţa particularităţilor generaţionale, datele companiei arată că segmentul de vârstă 55-64 a trimis cea mai mare sumă medie per client - 1.720 euro. Generaţia Z (18-24 de ani) a fost campioană la numărul mediu de transferuri realizate - 10 transferuri internaţionale per client, în timp ce segmentul 45-54 de ani a fost pe primul loc la suma medie trimisă per transfer (220 de euro/ client).
„Evoluţia din ultimii ani a poziţionat Revolut ca un adevărat cont bancar principal, la care clienţii apelează pentru nenumărate operaţiuni - plăţi, transferuri internaţionale rapide, investiţii pe bursă sau în metale preţioase, credite de consum, instrumente de analiză şi gestionare a bugetului personal. Dincolo de simplitatea şi inovaţia cu care Revolut şi-a obişnuit clienţii, banca noastră digitală are o contribuţie importantă la creşterea incluziunii financiare în zeci de pieţe. Alături de cei peste 35 de milioane de clienţi la nivel global, din care 3,5 milioane în România, construim un ecosistem financiar bazat pe accesibilitate, transparenţă, avans tehnologic şi încredere", a declarat Gabriela Simion, general manager sucursala Revolut Bank România.
În România, Revolut operează prin Revolut Bank UAB, entitate înregistrată în Republica Lituania. În 2024, Revolut Bank UAB va operaţionaliza în România o sucursală locală, 100% digitală.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30