fbpx
 
Spitalul Județean Suceava, somat să plătească drepturi de autor pentru muzica ambientală din sala de așteptare

Spitalul Județean Suceava, somat să plătească drepturi de autor pentru muzica ambientală din sala de așteptare


Spitalul Județean Suceava a fost somat să plătească drepturi de autor pentru muzica ambientală pe care o pune la fântâna arteziană din curte și în sălile de așteptare, a anunțat managerul unității, dr. Alexandru Calancea.

Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a fost somat să plătească drepturi de autor pentru muzica ambientală pe care o pune în sălile de așteptare și la fântâna arteziană din curte, a declarat managerul unității, dr. Alexandru Calancea, potrivit Monitorul de Suceava.

Calancea își aduce aminte că spitalul a fost somat de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) să achite aceste drepturi și în plină pandemie, când la Suceava se înregistra o situație dramatică, cea mai gravă din România.

Asediat de pacienți, fără locuri la Terapie Intensivă și cu zeci de morți de Covid-19, Spitalul Județean Suceava a fost somat de trei ori, în august, septembrie și noiembrie 2020 să plătească pentru muzica ambientală, iar în octombrie 2021 de două ori, pentru o factură de 571 lei din taxa totală de 2.284,8 lei.

Aparținătorii pacienților spun că nu li se pare normal ca spitalul să plătească taxe pentru muzica de pe culoare, dar managerul Alexandru Calancea a declarat că muzica ambientală este bine primită de pacienți și aparținători și afirmă că spitalul va plăti în continuare acest „abonament ca să fim în legalitate”.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: