fbpx
 
Golia, bună de plată pentru păcănelele starețului Vitalie

Golia, bună de plată pentru păcănelele starețului Vitalie


Caz fără precedent: o mănăstire riscă să fie executată silit din cauza păcatelor fostului stareţ. Suma reprezintă împrumuturi luate şi nerestituite de fostul stareţ, Vitalie Danciu. Se spune că acesta ar fi pierdut banii la jocuri de noroc. Păgubaşul este un funcţionar din Primărie care s-a adresat instanţei.

 

Surpriză la Tribunalul Iaşi. Gabriel G., angajatul din Primărie care a cerut daune de peste 50.000 de euro de la Mănăstirea Golia şi Mitropolie, a primit o soluţie favorabilă din partea judecătorilor.

O grămadă de bani

Magistraţii au considerat însă că Mitropolia nu este vinovată în acest dosar, ci doar Mănăstirea Golia. Reprezentanţii bisericii au drept de apel în 30 de zile, soluţia nefiind definitivă. „Respinge excepţia de nulitate a cererii de completare a acţiunii şi excepţia de inadmisibilitate a acţiunii. Admite în parte acţiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamantul G.G., în contradictoriu cu pârâta Mănăstirea Golia. Obligă pârâta Mănăstirea Golia să plătească reclamantului sumele: 51.500 euro reprezentând împrumut nerestituit, 1.000 Euro cu titlu de daune-interese moratorii, 6.081 lei cheltuieli de judecată. Respinge ca nefondată acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Mitropolia Moldovei şi Bucovinei”, se arată în soluţia Tribunalului Iaşi.

 

Vitalie Danciu a adus Golia într-o situaţie penibilă

 

Fostul stareţ a tras ţeapă

De ce s-a ajuns la acest proces? În urmă cu cinci ani, ieşeanul Gabriel G., evlavios din fire, a fost contactat de stareţul de atunci al Mănăstirii Golia, Vitalie Danciu. Acesta i-a cerut bani cu împrumut „pentru funcţionarea mănăstirii”. Gabriel avea nişte bani de la fiul său plecat în străinătate şi de la socru, care vânduse un apartament. I-a oferit stareţului, în mai multe tranşe, 60.000 de euro. Pentru că existau întârzieri şi plăţi cu ţârâita, Gabriel G. l-a pus pe stareţ să semneze o hârtie prin care recunoaştea debitul. Preotul a semnat, dar în numele mănăstirii şi a Mitropoliei. Până la urmă, din cei 60.000 de euro, Gabriel G., funcţionar în Primărie Iaşi, a recuperat doar 8.000 de euro.

 

Omul bisericii, tras pe dreapta

Din cauza mai multor nereguli financiare, Vitalie Danciu a fost mutat, în urmă cu câţiva ani, în zona Olteniei. Contactat de REPORTER DE IAŞI, actualul stareţ de la Golia, Serafim Nastasiu, a refuzat să facă orice comentariu asupra acestui incident. În schimb, reprezentanţii Mitropoliei sunt mai optimişti, şi pentru că nu au fost traşi la răspundere. „Sperăm ca în recurs decizia să fie una favorabilă. Nu ştiu cine ne-a reprezentat în acest dosar”, a declarat preotul Marian Timofte, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30