„Costurile acestei campanii vor fi suportate de Daimler AG. Clienţii nu sunt implicaţii financiar. Clienţii vor fi informaţi prin scrisori recomandate, cu solicitarea de a se prezenta la cel mai apropiat atelier de reparaţii autorizat Mercedes-Benz SRL", au declarat reprezentanţii companiei, în cadrul anunţului postat pe site-ul ANPC.
Modele vizate sunt Integro Euro VI, Intouro (MBU), Intouro Euro VI, MC 400 Euro VI, Tourismo (NCI), Tourismo Euro VI, Travego (NCI) Facelift şi Travego Euro VI. Scopul acţiuni este „verificarea modului de închidere a uşilor 1 şi 2 şi a stării bolţurilor uşă".
În cazul descoperirii unor defecţiuni, remediarea constă în aplicarea unor plăci de rigidizare la foaia de uşă, în zona bolţurilor de de fixare. Totodată, bolţurile de lagăr ale sistemului de acţionare a uşii trebuie înlocuite cu o variantă nouă.
Reprezentanţii Mercedes-Benz România au precizat, printr-un comunicat, că cele 17 autocare rechemate nu fac parte din reţeaua de transport public urban din România şi reprezintă doar o parte din lotul de peste 6.000 de autovehicule destinate transportului de persoane din România.
„Precizăm că situaţia monitorizată punctual în cadrul acestei verificări, şi anume deschiderea nedoritaa uşilor în cazul circularii autocarelor Mercedes-Benz la viteze mari, ar putea afecta un număr total de maximum 17 unităţi, din totalul de aproximativ 6.000 autovehicule destinate transportului de persoane, cu capacitate de peste 50 locuri, marca Mercedes-Benz, prezente în parcul auto din România", se arată în comunicatul companiei.
Cele 17 autocare vizate vor fi verificate în centrele autorizate de service Mercedes-Benz, iar reprezentanţii companiei estimează o incidenţă scăzută a existenţei defecţiunii.
(Sursa: HotNews.ro)