fbpx
 

Formula de echipă a lui Stoican


Noul antrenor al echipei CSM Politehnica Iași, Flavius Stoican, vorbește pentru REPORTER DE IAȘI despre culisele venirii sale la gruparea din dealul Copoului, lotul format în această vară și ce jucători l-au impresionat, viziunea sa despre fotbal și care este principalul său obiectiv la formația ieșeană.

 

REPORTER DE IAȘI: Arcadie Zaporojanu a recunoscut că te-a propus ca antrenor la formația ieșeană. Decizia a luat-o primarul Chirica?

Flavius Stoican: Am avut o discuție cu Arcadie Zaporojanu, cu care am colaborat foarte bine încă din perioada când am fost jucător. Pe urmă am discutat cu domnul primar, care mi-a prezentat noul proiect de la CSM Politehnica Iași. Am venit, am văzut jucătorii și pe urmă am decis să semnez cu Iașul.

 

Ai fost consultat când s-a luat decizia de a se renunța la aproape trei sferturi din echipă?

Când am vorbit prima dată cu Arcadie, eu i-am spus că indiferent cine va fi antrenor, ar fi bine să păstreze mare parte din lot. Foarte important era ca Andrei Cristea să rămână. Decizia de a se renunța la mare parte dintre jucători a fost luată înainte de venirea mea. Mie mi s-a prezentat, în mare parte, lotul actual. Nu eram eu în măsură să hotărăsc atâta timp cât nu eram antrenor.

 

Flavius Stoican: „Ca antrenor nu ești niciodată mulțumit și vrei mai mult. L-aș vrea pe Messi, dar nu se poate.”

 

Dar urma să vii ca antrenor la Iași.

La Iași era problema financiară și cei în drept au luat deciziile pe care le-au considerat corecte, ținând cont și de pretențiile financiare ale jucătorilor.

 

Ce te-a determinat să accepți să vii să antrenezi un lot adunat în două săptămâni. Poate un antrenor face echipă într-un timp atât de scurt?

Mi-a plăcut proiectul celor de la Iași. M-a convins promisiunea primarului că va sprijini total această echipă și faptul că este implicat Arcadie. Am evaluat lotul de jucători și am văzut ce potențial este. Mi-ar plăcea să demonstrăm că putem închega «peste noapte» o echipă competitivă. E greu să faci o echipă în trei săptămâni, dar cu atât mai mare va fi bucuria când vom avea rezultate. Marele nostru adversar acum este timpul, dar nu este o garanție a succeslui faptul că niște jucători evoluează de mult timp împreună. Îmi doresc să fim ca o adevărată familie și să avem o atitudine bună meci de meci.

 

Florin Prunea te-a acuzat că ai venit să iei locul unui antrenor care avusese rezultate bune la Iași. Cum comentezi?

Mie nu-mi place să intru în polemici cu nimeni și nu cred că acest lucru ar fi în folosul cuiva. Nu-mi place să vorbesc despre oameni. Eu prefer să analizez proiectele care mi se propun și pe urmă să iau decizii.

 

Este realist în acest moment fixarea ca obiectiv intrarea în play-off?

Mi-ar fi foarte ușor să spun că este greu. Sunt optimist că putem face o echipă bună. E un obiectiv îndrăzneț și obișnuiesc să fac lucruri, nu să vorbesc despre ele. Dacă ne uităm, sunt deja șase echipe care și-au anunțat pretențiile la titlu. Steaua, Viitorul, Dinamo, CFR Cluj, Craiova și Astra. Sunt deja, teoretic, șase echipe care intră în play-off. Asta nu înseamnă că noi nu putem face o figură frumoasă. La echipele amintite, să nu uităm Voluntariul, care are o situație financiară bună. FC Botoșani este o formație redutabilă pe teren propriu. Timișoara s-a întărit. Va fi un campionat extrem de disputat. Plecăm cu șanse mici, dar nu ne împiedică nimic să sperăm. Dacă vom începe bine, încrederea crește și atunci lucrurile vor intra pe un făgaș normal.

 

Echipa probabilă pe care se va baza Stoican

 

Care este viziunea ta despre fotbal? La ce să se aștepte suporterii ieșeni să vadă în jocul gândit de tine?

Ca filosofie de joc, eu mă bazez pe un fotbal-spectacol. Îmi doresc ca echipele mele să practice un fotbal care să aducă oamenii la stadion. Ar fi extraordinar să avem un fotbal frumos, dar și rezultate. Veau să jucăm fotbal, iar pentru suporteri să fie o sărbătoare când jucăm noi.

 

Care este sistemul de joc pe care îl preferi? Se pretează acesta la CSM Politehnica Iași?

În timpul unui joc este multă dinamică și sistemul de joc se poate schimba de la o fază la alta. Poți să începi în 4-2-3-1 și să ajungi la 4-3-3. Foarte important este modul în care înțeleg jucătorii să pună în practică ceea ce le ceri tu, ca antrenor. Înainte de a-mi stabili sistemul de joc, evaluez jucătorii pe care îi am, ce potențial au și de-abia pe urmă stabilesc sistemul. La lotul pe care îl avem acum la dispoziție, cred că cel mai bine echipa arată într-un 4-2-3-1. Acest sistem l-am folosit și în meciurile amicale de până acum, dar în următoarele amicale vreau să joc și 4-3-3, dar și cu două vârfuri, pentru că vor fi partide în care va trebui să adoptăm unul dintre aceste sisteme.

 

Ce jucători te-au impresionat și care este potențialul echipei?

Avem doi atacanți foarte buni, Tito și Cristea. Avem fundașii centrali experimentați, Frăsinescu și Mihalache. Mă bucur că a rămas Bosoi, care a evoluat foarte bine în ambele benzi în meciurile amicale. Avem doi atacanți tineri, Moldovan și Boiciuc, pe care pot conta oricând. La fel, mi-au plăcut cei doi jucători care au evoluat la Miroslava, Moisi și Chelaru, care aparțin de Poli și cred că mă pot baza pe ei. Jucătorii au fost receptivi în pregătiri, au arătat ca o echipă, dar cred că mai putem crește până la începerea campionatului. Nu pot să dau un procent al potențialului de acum, pentru că rezultatele din amicale pot fi înșelătoare.

 

S-a vorbit la început de aducerea de jucători valoroși, dar au ajuns la Iași mulți fotbaliști care nu prea au evoluat în ultima perioadă sau au jucat în ligi inferioare. Ești mulțumit de lot?

Ca antrenor nu ești niciodată mulțumit și vrei mai mult. L-aș vrea pe Messi, dar nu se poate. Nu cred că aducerea de jucători cu nume este o certitudine. Nu joacă numele. Pe mine m-a interesat ca jucătorii pe care i-am adus să-și dorească să demonstreze că vor să dea totul pentru această echipă.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: