fbpx
 
Oraș vândut cu bucata: Binomul Chirica-Asimionesei a băgat la urgență PUZ-ul de la Policlinica Mare

Oraș vândut cu bucata: Binomul Chirica-Asimionesei a băgat la urgență PUZ-ul de la Policlinica Mare


Terenul închiriat lui Asimionesei prin interpuși este printre puținele loturi concesionate la Iași în ultimii trei ani. Alt proiect controversat al lui Asimionesei va ajunge în Consiliul Local: mișmașul de la Spitalul „Sf. Spiridon”. Până acum, protectorul său, Mihai Chirica, i-a asigurat majoritatea necesară pentru blocul de pe Sărărie și farmacia de la Spitalul Sf. Maria. Patronul Bună Ziua Iași are cazierul pătat, fiind condamnat la 3 ani de închisoare petru șantaj de presă. Terenul este dat, oficial, unui tânăr de 20 de ani, un interpus anonim. Depuneți cerere la Primărie de concesiune, vă urăm succes!

Treaba merge ca „unsă”. Planul Urbanistic Zonal (PUZ) vânat de patronul publicației Bună Ziua Iași (BZI), Ghiocel Asimionesei, prin interpusul său de la XYZ Stream, Răzvan Șalaru, este deja postat pe site-ul Primăriei ca Proiect de hotărâre de Consiliu Local aflat în dezbatere. PUZ-ul se referă la cele două magazine pe care Asimionesei le dorește lipite de fațada Ambulatoriului de la Spitalul ”Sf. Spiridon”, în stânga și în dreapta intrării în clădire. Magazinele vor fi amplasate pe două suprafețe de teren închiriate în condiții suspecte de la unitatea medicală, cu acceptul proprietarului - Primăria Municipiului Iași. Este una dintre puținele hotărâri de Consiliu Local (CL) referitoare la închirierea sau concesionarea unor suprafețe de teren din oraș în 2016, 2017 și 2018.

Schema clasică

PUZ-ul depus de firma controlată prin interpuși de Asimionesei are și avizul Serviciului Urbanism de la Primărie, dar și al Comisiei de Monumente, deși se va construi într-o zonă protejată. Loturile de teren de câte 80 metri pătrați, în stânga și în dreapta intrării principale în clădire, fac parte din terenul de peste 4.500 mp din jurul Ambulatoriului și aparțin domeniului public, fiind administrate de spital.

Beneficiarul PUZ-ului este spitalul, prin firma XYZ Stream SRL. Această societate, care îi aparține lui Răzvan Șalaru, un tânăr de 20 de ani care colaborează cu postul de televiziune online al BZI, a câștigat, în luna februarie 2018, o licitație pentru închirierea a 160 mp de teren din fața  Ambulatoriului. Prețul: 5 euro/mp/lună, dar părțile susțin că investitorul va schimba, în contrapartidă, geamurile de la fațada Ambulatoriului și va amenaja spațiul verde din vecinătate.

 

Asimionesei își folosește gazeta pentru a-l lăuda pe Chirica și a-i ataca adversarii din politică

Transparență mimată

Licitația, spun reprezentanții spitalului, ”a fost anunțată”, doar că nu în canale de maximă audiență, Monitorul Oficial sau portalul de achiziții publice, ci la avizierul unității medicale, în... Bună Ziua Iași și în România Liberă, pe 21 decembrie 2017. În realitate, a apărut un anunț minuscul, fix înainte de Sărbătorile de iarnă, deși licitația urma să aibă loc în februarie 2018. Anunțul a fost așezat între ofertele de locuri de muncă. Prin comparație, în 2013, un anunț pentru concesionarea unui teren în spatele Policlinicii, adjudecat de clinica oncologică a medicului Constantin Volovăț, a apărut inclusiv în Monitorul Oficial.

Închirieri

În 2016, CL a aprobat, conform arhivei de hotărâri, două hotărâri pentru închirieri de teren în oraș. În 2017 și 2018, nici una. Cele două hotărâri sunt din martie, respectiv septembrie, și vizează închirierea terenului unde este acum târgul auto, pe șoseaua Iași-Hlincea, și mai multe suprafețe de 11 mp fiecare, în incinta Ștrandului, pentru module comerciale. În cazul ambelor hotărâri, Primăria a organizat licitații transparente.

Un puștan de 20 de ani, fără un sfanț, primește în regim de urgență spațiul verde din fața Policlinicii Mari

Concesionări

În 2016, 2017 și 2018, CL a aprobat în total 11 hotărâri de concesionare teren în Municipiul Iași. Unele sunt suprafețe mari și importante, altele foarte mici, luate de ieșeni pentru extinderi de spații comerciale. Suprafațe mari și importante votate de CL sunt cei 656 mp închiriați de TVI Construct. Terenul este în două loturi, unul de 400 mp, celălalt de 256 mp. Evaluarea a arătat un preț de aproximativ 486 euro/mp în zona străzii Otilia Cazimir, cu o valoare de pornire la licitația pentru terenul de 400 mp de minimum 15.000 euro/an. A doua parcelă, de 256 mp, a avut un preț evaluat pe mp de 387 euro. În total, firma lui Vasile Terciu plătește o redevență de 23.000 de euro/an pentru 656 mp lângă clădirea SRI.

Pentru Bolobiță: alt favor

Una dintre puținele suprafețe de teren concesionate în ultimii trei ani la Iași este în Nicolina, unde investitorul Cristinel Bolobiță ridică un bloc la care nu a respectat cotele și, în plus, avea nevoie de parcare. Hotărârea 540/2017 este cea prin care i se rezolvă problema cu parcarea investitorului imobiliar. A primit 446 mp, cu o redevență de 10.000 euro/an, cu o concesionare valabilă cel puțin 10 ani. Despre Bolobiță se spune că face parte dintre dezvolttorii care ”au intrare” la primarul Mihai Chirica. Îndrăzneț, Bolobiță pusese la șantier bannere cu blocul având șase etaje, deși în autorizație i se aprobaseră trei. Bolobiță avea aranjate lucrurile în avans.  

Captură din schiță: încercuite, cele două terenuri de câte 80 de metri pătrați de la intrarea în Ambulatoriu

Suprafețe mici

Printre concesionările importante, cu sume mari câștigate de bugetul local, sunt și unele foarte mici. Este cazul extinderii unui magazin din Tătărași, care a avut nevoie de 20,5 mp, pentru care plătește o redevență anuală de 410 euro. Din aceeași categorie face parte și o hotărâre pentru închirierea a 4,3 mp de teren de către Smile Dent, care dorea o extindere, pe Anastasie Panu. Prețul a fost stabilit la 240 euro/an, cu o evaluare a terenului de 553 euro/mp.

Primărie: Lista completă a concesionărilor de teren

Hotărârea 351/2016: 400 mp Otilia Cazimir, preț 15.000 euro/an

Hotărârea 2015/2016: 256 mp Otilia Cazimir, 8.000 euro/an

Hotărârea 80/2016: 20,47 mp Vasile Lupu, 410 euro/an

Hotărârea 540/2017: 446 mp, Șoseaua Nicolina 146, preț pornire licitație 10.000 euro/an

Hotărârea 435/2017: 4,3 mp, Anastasie Panu, 240 euro/an

Hotărârea 434/2017: 155 mp, strada Roșcani, 1.860 euro/an

Hotărârea 282/2017: 586 mp, strada Marta, 4.000 euro/an

Hotărârea 272/2017: 1.732 mp, strada Grigore Ghica Vodă cu Barnovschi, pentru concesionare în vederea realizării unei parcări, cu o redevență anuală de 40.000 euro

Hotărârea 231/2017: 400 mp, bulevardul Socola, pentru amenajare parcare, redevență 3.000 euro/an

Hotărârea 152/2017: 524 mp, Primăverii cu Calea Chișinăului, amenajare locuri de parcare, redevență 3.500 euro/an

Hotărârea 15/2017: 88 mp, strada Malu, redevență 2.000 euro/an

Asimionesei la Spiridon: 160 mp, 9.600 euro/an.


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30