fbpx
Print this page
În Ansamblul Palas și la Iulius Mall Iași sunt montate stații de încărcare a mașinilor electrice

În Ansamblul Palas și la Iulius Mall Iași sunt montate stații de încărcare a mașinilor electrice


Compania IULIUS este în permanență preocupată de alinierea proiectelor sale la standardele internaționale de sustenabilitate, acordând importanță protejării mediului înconjurător. Astfel, în ansamblul urbanistic Palas și la Iulius Mall Iași sunt amenajate stații de încărcare pentru mașinile electrice.

Stațiile de încărcare sunt disponibile publicului larg și, în prezent, reprezintă un serviciu gratuit. În ansamblul Palas există două astfel de stații. Prima poate fi accesată în parcarea subterană, la nivel -1, prin intrarea din proximitatea clădirii de birouri United Business Center 1 (zona Vivid Bistraw). Cea de-a doua se află în exterior, în imediata vecinătatea a restaurantului C House Lounge Cafè.

Și clienții Iulius Mall Iași au la dispoziție două stații de încărcare pentru mașini electrice, amenajate în parcarea din fața centrului comercial, în apropierea magazinului Altex.

Staţiile amenajate în cadrul proiectelor companiei IULIUS de la Iași au o putere maximă de încărcare de 22 KW și permit o intensitate a curentului de până la 32A, reprezentând cel mai mic şi mai uşor încărcător de acest fel existent pe piaţă. Pentru a alimenta, clienţii trebuie doar să cupleze autoturismul la priză, fără a necesita asistență. În timpul în care mașina este la încărcat, durata maximă permisă pentru o staționare fiind de patru ore, clienții se pot bucura de cumpărături sau de relaxare la cafenelele și restaurantele din ansamblul Palas și Iulius Mall Iași. În plus, în ambele locații, serviciul este asigurat non-stop. Cei care doresc să obțină mai multe detalii despre încărcarea autoturismelor își pot instala aplicația Wallbox.

Ansamblul Palas respectă principiile sustenabilităţii şi a impactului asupra mediului. Datorită soluțiilor implementate pentru economisirea resurselor, a materialelor utilizate și a modului în care funcționează, clădirea UBC 1 este certificată LEED® Gold, iar întregul ansamblu Palas se află în proces de certificare conform standardului LEED for Neighborhood Development. Și Iulius Mall Iași respectă standardele pentru „clădiri verzi”, făcând parte din singura rețea națională de mall-uri certificată LEED. Acesta este cel mai important sistem de rating, elaborat de USGBC, destinat clădirilor, locuinţelor şi comunităţilor care sunt proiectate, construite, întreţinute şi operate cu scopul de a obţine o performanţă îmbunătăţită din punct de vedere al sănătăţii mediului şi oamenilor.

Tot pentru a încuraja economisirea resurselor, în ansamblul Palas și la Iulius Mall Iași sunt amenajate locuri de parcare a bicicletelor, iar în clădirile de birouri UBC sunt amplasate urne speciale pentru colectarea selectivă a deșeurilor electrice și electrocasnice.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare