fbpx
 
Delir! De ce sunt supăraţi „străinii" pe PSD? Dragnea: Avem producţii record în Europa, salarii mari, comune mai frumoase

Delir! De ce sunt supăraţi „străinii" pe PSD? Dragnea: Avem producţii record în Europa, salarii mari, comune mai frumoase


Liderul PSD Liviu Dragnea s-a lansat în acuzaţii extrem de grave sâmbătă, la mitingul PSD de la Galaţi, la adresa preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, a premierului Olandei, Mark Rutte, şi în general a „străinilor cei răi" care, susţine el, ar fi deranjaţi de dezvoltarea fulminantă a României sub guvernarea social-democrată.

„L-aţi auzit pe premierul Olandei, cum a venit în România, în ţara gazdă ca să ne jignească din nou, să vorbească despre statul de drept din România. Păi pun şi eu o întrebare pentru că şi eu sunt îngrijorat, ce s-a întâmplat în Olanda unde în sistemul bancar s-au spălat miliarde de euro? Aia nu este corupţie, sau aia este corupţie? Şi ce au făcut băncile? Au negociat cu procurorii. Asta e stat de drept şi vin să ne spună nouă... sau este aşa cum spun unii, n-am de unde să ştiu dacă e adevărat, că supărarea vine pentru că noi n-am vrut să le vindem portul Constanţa", a declarat Dragnea.

Nici preşedintele Franţei n-a scăpat de atacurile venite din partea şefului PSD.

„Preşedintele Franţei spunea că este îngrijorat de ce se întâmplă în România. Şi eu sunt îngrijorat de faptul că în fiecare zi mii de francezi sunt bătuţi de jandarmi pe străzile din Paris. Şi noi avem îngrijorările noastre. Ne mint că nu vor să intrăm în Schengen pentru că avem probleme cu statul de drept. Această ţară a cheltuit miliarde pentru a îndeplini condiţiile şi îşi face datoria în continuare. De ce credeţi că preşedintele României nu l-a pus la punct nici pe premierul Olandei, nici pe preşedintele Franţei? Pentru că este slugă, pentru că nu se gândeşte decât la el să mai ia încă un mandat şi să scape să nu dea socoteală pentru ce a furat. Şi speranţa lui este la stăpânii de la Bruxelles care să-l apere. Nicio legătură nu are intrarea noastră în Schengen cu statul de drept", a precizat Dragnea.

De ce sunt supăraţi pe noi "străinii"? Preşedintele social-democraţilor, care nu mai este agreat nici măcar de propria sa familie politică europeană, PES, are o teorie inedită:

„De ce credeţi că sunt supăraţi aceşti oameni? Păi haideţi să ne gândim. În doi ani de zile am obţinut producţii record în Europa, asta înseamnă mult mai multă marfă care intră în concurenţă cu ceea ce produc ei. Le convine? Nu le convine! S-au mărit salariile la medici (...) Prea mulţi ani medicii din România, care sunt medici buni, mult mai buni decât în alte ţări, prea mulţi ani s-au îngrijit de sănătatea străinilor, pentru că acest stat nu s-a îngrijit să le plătească salarii decente. Şi sunt nervoşi pe noi pentru că medicii nu mai pleacă şi mulţi dintre cei plecaţi au început să se gândească să revină acasă.

De ce mai sunt supăraţi? Pentru că salariile mărite în România, salariul minim care a mărit toate salariile şi în zona privată, îi face pe românii care lucrează în afară să nu mai accepte salarii de mizerie şi se gândesc să vină acasă. Unii dintre ei au şi început să vină, timid, dar o să continue acest proces. Şi sunt supăraţi pentru că forţa de muncă calificată şi harnică începe să plece de la ei să vină să ridice această ţară.

Sunt supăraţi poate pentru că renovăm şi construim şcoli, modernizăm educaţia şi copiii noştri o să aibă şansa să fie mai educaţi şi o să intre în concurenţă cu copiii lor. Sunt supăraţi pentru că am început să investim masiv în administraţia locală, în comunităţile locale, şi comunele noastre în câţiva ani de zile o să fie mai frumoase decât cele din vestul Europei, pentru că şi românii sunt mai frumoşi".

 

Sursa: Epoch Times


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30