fbpx
Print this page
Centru de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare al E.ON, la Iași: 400 de programatori de top vor lucra în clădirea de birouri de la Hala Centrală

Centru de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare al E.ON, la Iași: 400 de programatori de top vor lucra în clădirea de birouri de la Hala Centrală


Compania E.ON Software Development (ESD), parte a grupului german E.ON, a demarat un plan de dezvoltare a activităţii din România, care va atrage triplarea numărului de angajaţi, de la 100 de persoane în prezent la 400 în următorii doi ani.

Iaşul este unul dintre oraşele universitare din România cu cele mai rapide dezvoltări ale segmentului de servicii IT, acesta fiind unul dintre atuurile luate în considerare de către E.ON pentru stabilirea aici a unui Centru de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare pentru toate companiile grupului la nivel global.

Oportunităţile oferite de piaţa locală a forţei de muncă pentru recrutarea de programatori înalt specializaţi şi experimentaţi au reprezentat un alt argument forte pentru E.ON în luarea deciziei de extindere a activităţilor în cadrul unor planuri pe termen lung.

Media de vârstă a specialiştilor angajaţi este de 30 de ani, iar compania desfăşoară şi programe de internship prin care doreşte să atragă tinerii talentaţi încă de pe băncile facultăţii.

Pentru a susţine planurile pe termen mediu şi lung, începând cu luna iunie, compania şi-a relocat birourile într-o clădire situată în centrul municipiului Iaşi.

E.ON Software Development a fost înfiinţată în 2017 cu scopul de a dezvolta proiecte strategice la nivelul grupului E.ON, de a susţine diverse proiecte, soluţii şi idei din zona digitală menite să optimizeze activităţile companiilor şi să reducă costurile. Construită pe model Agile, ESD furnizează dezvoltări software şi soluţii IT necesare activităţii curente de business pentru 230 de companii din 13 ţări. Proiectele derulate acoperă zone precum IoT, Home Energy Management System, Predictive Maintenance, Customer Identity & Access Management etc

 

Sursa: Adevărul


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Articole similare