Foto: Newsmaker.ro Foto: Newsmaker.ro

Cum agăța minore pe net preotul acuzat de pornografie infantilă: folosea 12 conturi de Facebook și Instagram, notate pe calendarul din biserică

Preotul Daniel Rece (44 de ani), paroh în satul Coroana, judeţul Constanța, reţinut, marţi seara, de procurorii DIICOT Iaşi, a utilizat cel puţin 12 conturi de Instagram şi Facebook.

Prelatul a folosit identităţi false, cele mai multe ale unor băieţi cu vârste între 13 şi 18 ani, şi cerea unor feţe minore imagini în ipostaze compromiţătoare, potrivit unor surse judiciare citate de ziare.com.

Una dintre minore de află în grija unei asistente maternale de aproape 5 ani. După ce a descoperit pozele, asistenta maternală a decis să nu mai aibă grijă de faţă, iar minoră este în prezent într-un centru de servicii sociale în regim de urgenţă.

Potrivit unor surse judiciare, pus în fața acuzaţiilor, Daniel Rece a declarat că se prevalează de dreptul la tăcere.

„Vorbea cu ele, le câştiga încrederea, apoi le spunea că le iubeşte şi să îi trimită poze şi înregistrări video cu organele genitale. Într-un caz, preotul a stat de vorbă prin videocall cu una din fete. Când aceasta a văzut că cel cu care vorbeşte este un bărbat matur, şi nu este de aceeaşi vârstă cu ea, l-a blocat pe aplicaţia Instagram", explică sursele judiciare.

Numerele de telefon şi conturile de e-mail folosite la crearea acestor conturi, pe Instagram sau Facebook, erau însă folosite de Daniel Rece în relaţiile cu băncile. „S-a ajuns foarte uşor la el. Folosea acelaşi IP şi date pentru a se loga pe aceste conturi", explică sursele citate.

În plus, fata care a avut videocall-ul cu preotul l-a recunoscut pe acesta, în timpul anchetei.

Daniel Rece ar fi trimis fotografii cu conţinut sexual explicit unor fete minore, iar în schimb le cerea să-i trimită fotografii similare, arată sursele citate.

În timpul percheziţiei, procurorii DIICOT au descoperit numele unor conturi de Instagram pe un calendar creştin ortodox pe anul 2018, în biserica unde Daniel Rece îşi desfăşoară activitatea de preot.

În plus, adresa de e-mail a preotului, folosită la crearea acestor conturi, a fost folosită şi în alte situaţii.

De exemplu, în urmă cu 6 ani, de la adresa de email a acestuia s-a postat un comentariu pe site-ul www.sfatulmedicului.ro/comunitate/educatia-sexuala/buna_24328.

Astfel, la postarea: „Am 15 ani şi sunt virgină, dar de câteva luni am început să mă masturbez şi am observat că nu mai cresc în înălţime. Are vreo legătură masturbarea cu creşterea în înălţime sau creşterea în general? Aştept un răspuns: - mulţumesc", utilizatorul e-mailului preotului a răspuns: "nu are treabă cu creşterea, deca vrei să te dezvervigensti cautama sunt profesionist".

Surse judiciare au explicat pentru ziare.com că relevant este faptul că utilizatorul pare să fie semi-analfabet, făcând acelaşi tip de greşeli de scriere şi exprimare ca şi utilizatorul conturilor de Instagram folosite de preot, iar toate aceste mesaje cuprind referinţe religioase.

Astfel, pe unul din conturile folosite, acesta scria: „Fetele de ziua de astăzi nu ştiu să iubească, nu ştiu să transmită iubirea, se desparte uşor, un băiat când simte că nu-l iubeşte pleca la altul, sau îl ameninţă cu poliţia sau dă bloc,nu ştie ce este iubirea aproapelui".

Pe un alt cont, el scria: „Este aleasă de sus să fim împreună, părinţi ei ne-au despărţit, precum şi Deeacea, bate joc de băieţi, sau Fata asta bate joc de băieţi, nu ştie să iubesc, etc., alături de pozele a două fetiţe neidentificate încă".

 

Sursa: ziare.com


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Media


Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Ianuarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top