Oamenii legii au precizat că l-au reținut pe bărbat, care este cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.
Mai mult, polițiștii susțin că acesta va fi dus astăzi, cu propunere de arestare preventivă, la instanță.
Amintim că, în urmă cu câteva seri, șoferul unui autoturism marca Mercedes a intrat cu bolidul într-un stâlp din zona Copou.
Oamenii legii au stabilit că acesta ar fi urcat băut la volan și ar fi dat cu mașina peste un minor. De altfel, după producerea accidentului, polițiștii au găsit în mașină și mai multe tablete de xanax.
Din fericire, copilul a fost atins ușor de mașină, acesta ferindu-se din timp de bolidul scăpat de sub control.