Cristi Borcea și-a luat fermă de 4.000 de hectare în Dolj

Cristi Borcea și-a luat fermă de 4.000 de hectare în Dolj


Cristi Borcea își diversifică afacerile și se apucă de agricultură. Fostul acţionar al lui Dinamo a preluat o fermă de 4.000 de hectare de la Gigi Nețoiu. Ferma se află în comuna Cetate, din județul Dolj, o zonă propice pentru cultivarea grâului și rapiței, dar și pentru porumb și floarea-soarelui.

Cristi Borcea ar fi preluat ferma de la Gigi Nețoiu pe care l-a împrumutat cu o sumă de bani, iar în contul datoriei a preluat ferma, scrie Libertatea.

Despre ferma lui Gigi Nețoiu, Agrointeligența scria în aprilie 2015 că este scoasă la vânzare din cauza problemelor financiare pe care le avea proprietarul său, condamnat în Dosarul Transferurilor. Exploatația este amplasată în lunca Dunării, în zona comunei Cetate, lângă plantația de vie a Academiei Române pe care o exploatează poetul Mircea Dinescu.

Ferma lui Gigi Nețoiu avea, în 2015, 2.300 de hectare lucrate, dintre care 850 de hectare în proprietate, arendate pe perioade de până la 10 ani, de la oamenii locului. De asemenea, în urmă cu câțiva ani, ferma lui Nețoiu figura cu 6 silozuri moderne de câte 2.000 de tone, are 6 combine Class și 8 tractoare de la mai mulți producători.

Pe Cristi Borcea și Gigi Nețoiu îi leagă o prietenie veche. Nețoiu i-a fost chiar cavaler de onoare fostului acționar de la Dinamo la nunta cu Valentina Pelinel.

Cei doi au fost împreună şi la conducerea Dinamo, dar și în dosarul Transferurilor. Gigi Nețoiu a fost condamnat la 3 ani și 4 luni de pușcărie, iar Cristi Borcea la 6 ani și 4 luni.

 

Sursa: România TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Antibiotice

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Iunie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top