fbpx
 
Terenul a fost câștigat de mult timp în instanță, dar șefii Primăriei nu-l dau Terenul a fost câștigat de mult timp în instanță, dar șefii Primăriei nu-l dau

Gulagul Iași: cetățean distrus de Administrația Chirica-Harabagiu. De doi ani nu îi dau terenul pe care are titlu!


De 14 ani, familia Verusi are sentința definitivă și irevocabilă. În ultimii ani a ajuns în faza intabulării: 4,8 ha în pădurea de la Veneția. O intabulare durează 5 zile, la Primăria Iași nu o poți face nici în doi ani! Încă 7.200 mp sunt primiți pe CA Rosetti, dar familia nu poate intra în posesie, fără nicio explicație. Experiența e cruntă, proprietarii au pierdut un client pentru teren, administrația îl tratează ca pe un sclav, nu ca pe un cetățean. Mandatarul familiei spune: „E rea-voință în Primăria lui Chirica”. Comparativ, viceprimarul Harabagiu a primit în posesie cele 1,5 ha de la Moara de Vânt în doar două săptămâni. Cazul de acum este revoltător

De peste 27 de ani, mai exact de 9.984 zile, membrii unei familii din Iași se luptă cu Primăria, Oficiul de Cadastru și celelalte instituții locale pentru a intra în posesia a 5,5 hectare ce li se cuvin. Proprietarul care le-a revendicat s-a stins între timp, fiul acestuia a ajuns la o vârstă înaintată.

Stindardul l-a preluat un fin al acestora, Ciprian Ciobanu. Absurdul situației: până la urmă, autoritățile au admis retrocedarea a aproape 4,8 hectare pe vechiul amplasament, la Ciric, dar de-un an, proprietarul nu reușește să facă intabularea. Ca ridicolul să fie maxim, pentru restul de 7.200 mp, Ciobanu e plimbat de la Ana la Caiafa.

„Când o să mă întrebe băiatul meu ce-am realizat în viață, o să-i povestesc că ne-am chinuit zeci de ani să intrăm în posesia unui pământ care, de fapt, ne aparține”, a declarat Ciprian Ciobanu, împuternicit al fostului proprietar.

Ieșeanul Ciprian Ciobanu se simte într-un regim dictatorial. Este ireal ce i se întâmplă

Această dramă de familie, pusă în oglindă cu povestea de succes a familiei viceprimarului Gabriel Harabagiu, stârnește revoltă. Neamurile viceprimarului au primit 1,5 hectare de teren în Moara de Vânt, în apropierea amplasamentului pe care se va edifica viitorul Spital Regional de Urgență. Dublu standard la Primăria Iași: pentru unii mumă, pentru alții ciumă.
Sentință favorabilă obținută în 2006
Cronologia cazului este de-a dreptul halucinantă. Speța, în rezumat:
- În februarie 1993, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a admis contestația lui Mircea Verusi referitoarea la „reconstituirea suprafeței de 55.000 mp situate în zona Ciric”.
- O bună perioadă de timp nu s-a mai întâmplat absolut nimic până ce, la începutulul anilor 2000, familia Verusi a început demersurile în instanță pentru a intra în posesia terenurilor.
- La dosarul acestei spețe sunt anexate diferite sentințe de la instanțele ieșene: 2002, 2004, 2005, 2006, ani cu procese fie la Judecătorie, Tribunal sau Curtea de Apel Iași.
- O primă sentință relevantă este cea din luna noiembrie 2006, pronunțată de judecătorii Curții de Apel. „Obligă pârâta Comisia Municipală să pună în posesie pe reclamant cu suprafața de teren reconstituită (...). Obligă pârâta Comisia Județeană să elibereze reclamantului titlul de proprietate pentru terenul astfel reconstituit”, au hotărât magistrații.

Sentința era irevocabilă. Bătălia părea câștigată pentru familia Verusi. Primăria trebuia să-i dea pământul, iar Prefectura titlul de proprietate pe cele 5,5 hectare de la Ciric.

Viceprimarul Gabriel Harabagiu a primit în două săptămâni terenul de la Primărie, din momentul în care ADS i-a stabilit amplasamentul. Acum, acolo se vinde cu 30-40 de euro/mp

S-au întors la Tribunal, iar au câștigat
- Pe vechiul amplasament, adică la Ciric, în 2009, a fost emis un titlu de proprietate în beneficiul Consiliului Local. Adică, deși familia Verusi avea o sentință definitivă și irevocabilă din 2006, Consiliul Local a obținut un titlu de proprietate pe o suprafață mare la Ciric, incluzând și cele 5,5 hectare. Inexplicabil.
- Pentru a intra în posesia pământului ce li se cuvenea, urmașii fostului proprietar s-au dus din nou în instanță. „Din cauza faptului că terenul astfel reconstituit, pe vechiul amplasament, era ocupat de Consiliul Local, am acționat din nou în instanță. Prin decizia civilă din februarie 2013 a Tribunalului Iași s-a constatat nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate 400002/2009 cu privire la suprafața de 47.799 mp din 55.000 mp (diferența de 7.201 mp fiind reprezentată de drum și luciul de apă)”, a explicat Ciprian Ciobanu, împuternicitul moștenitorului.

Cu alte cuvinte, instanța a statuat că familia are dreptul la aproape 4,8 hectare la Ciric, pe fostul amplasament, diferența, acum drum și lac, urmând a-i fi dată în altă parte. Din nou, totul părea limpede ca lumina zilei. Acest lucru se întâmpla în urmă cu 7 ani.

2019: în sfârșit, titlu de proprietate
- Însă, Comisia Municipală de fond funciar tot nu și-a îndeplinit obligațiile derivate din sentințele judecătorești. Ca o ultimă variantă, familia Verusi a demarat procedurile de executare silită, iar printr-o altă sentință, din februarie 2018, judecătorii au obligat Comisia Municipală la plata unei penalități „de 200 lei pe zi de întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii (1.02.2018 – n.r.) și până la data executării obligației”.
- În sfârșit, în iulie 2018, a fost întocmit procesul verbal de punere în posesie cu privire la cele 4,77 hectare de teren forestier, vechiul amplasament de la Ciric. După încă un an, în august 2019, a fost emis și titlul de proprietate pentru parcela de la Ciric. Așadar, un prim rezultat, de-acum un an: familia are titlu de proprietate pe aproape 4,8 hectare la Ciric.

Terenul de pe CA Rosetti este la intersecția cu Șoseaua Ștefan cel Mare. Nici pe acesta nu-l poate lua în posesie ieșeanul, deși i-a fost alocat

De un an nu poate face intabularea
- Paradoxal, cazul e departe de finalizare. Având titlu de proprietate din august 2019, Ciprian Ciobanu a primit o ofertă de cumpărare pentru pădurea de la Ciric. „Am avut pe cineva interesat, mi-a dat și un avans. Mai aveam de făcut un singur pas: să intabulez terenul la Oficiul de Cadastru. Practic, o operațiune care durează maxim o săptămână în mod firesc. Însă, nu e gata nici acum”, a spus Ciobanu.

- Această operațiune de intabulare reprezintă un alt episod uluitor. În decembrie 2019, Primăria a trimis o adresă către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Iași. Prin respectivul document, se comunica „acordul cu privire la radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea Municipiului Iași” cu referire la cele 4,7 hectare de la Ciric.

Adresa plecată din Palatul Roznovanu este semnată de Mihai Chirica (primar), Gabriel Teodorescu (director executiv DEPPP), Letiția Palaga (șef serviciu DEPPP), Paula Fînaru (șef serviciu GIS Cadastru), Cristina Neculai (consilier SEPPP), document verificat de Doina Florescu, consilier. Deci, 6 oameni din Primărie și-au pus semnătura pe acest act ce-ar fi trebuit să consfințească operațiunea de intabulare a celor 4,7 ha de la Ciric pe numele moștenitorilor și a împuternicitului familiei Verusi.

Blocat de un an între Primărie și Cadastru
- De anul trecut și până în prezent, între OCPI și împuternicit a avut loc o intensă corespondență pentru completarea dosarului necesar intabulării. Totul a culminat pe 22 mai 2020, când OCPI a comunicat că rectificarea înscrisurilor în cartea funciară se poate face: „prin declarație autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat”.

Ciobanu a rămas perplex. „Dacă am înțeles bine, adresa celor din Primărie către OCPI trebuie autentificată la notar”, a spus Ciobanu. Care va relua corespondența, atât cu Primăria cât și cu OCPI.
- Deci, după 27 de ani de procese, Ciobanu încă nu poate dispune de propriul teren. „Cel căruia urma să-i vând pădurea de la Ciric s-a răzgândit, i-am dat omului avansul înapoi. Am pierdut, deci, o afacere din cauza acestui blocaj birocratic”, a afirmat Ciobanu. Acesta a adăugat că nu a putut valorifica nici măcar cota de lemn la care avea dreptul ca proprietar al pădurii. Lupta pentru cele 4,7 hectare continuă.

Adresa prin care Primăria recunoaște dreptul de proprietate al familiei Verusi. Stupefiant: Oficiul de Cadastru a cerut autentificarea actului la notariat

Amplasament fixat, șefii Primăriei nu-i dau terenul de 2 ani!
- A doua parte a discuției rămasă în suspensie se referă la diferența de 7.201 mp (rămasă până la cei 5,5 ha revendicați). Astfel, moștenitorii au cerut în august 2018 continuarea executării pentru diferența de teren. „Deoarece la dispoziția Comisiei Municipale de Fond Funciar Iași nu se mai afla nicio suprafață de teren, pentru cei 7.201 mp, reprezentanții Primăriei Iași mi-au prezentat mai multe variante de teren aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului și am optat, prin cererea 110895/29.10.2018, pentru poziția 28 din Anexa 2, întocmită conform Legii 165/2013 cu privire la situația terenurilor agricole aflate în proprietatea publică a statului”, a zis Ciobanu.

Concret, a ales o parcelă situată la intersecția CA Rosetti cu șoseaua Ștefan cel Mare.
- Absolut incredibil, după ce i-a fost prezentată, Ciobanu și-a dat acordul, lucrurile s-au blocat iarăși, iar din 2018 și până acum în vara anului 2020, tot n-a intrat în posesia terenului de pe CA Rosetti.

„În paralel, continui și procesul pentru penalitățile de întârziere. Am un nou dosar în urma căruia să cuantificăm suma totală de plată, adică 200 lei ori numărul de zile scurse de la sentința din 1 februarie 2018 și până în prezent. N-am nevoie de banii nimănui, dar cineva trebuie să plătească pentru cei 27 de alergătură, consum nervos și de bani. Fostul proprietar a început acest demers în 1993 și după 27 de ani încă nu l-am finalizat”, a menționat Ciobanu.
Chirica nu răspunde întrebărilor REPORTER DE IAȘI

Șefii Primăriei Iași nu răspund, de mai multe luni, la întrebările formulate de REPORTER DE IAȘI. În acest caz al familiei Verusi două sunt întrebările relevante:
1) Va face Primăria demersurile necesare pentru ca familia să reușească intabularea celor 4,7 hectare de pădure de la Ciric?
2) Va rezolva problema diferenței de 7.201 mp? De ce nu s-a concretizat varianta cu terenul din CA Rosetti?

Chirica și Harabagiu au condus Iașul după bunul plac sub sigla PSD. Acum se mută amândoi la PNL

Viceprimarul Harabagiu a fost rezolvat în doar câteva zile: 1,5 ha în Moara de Vânt
Cu totul altfel au stat lucrurile în cazul familiei viceprimarului Gabriel Harabagiu. Astfel, Maria Țămboi, soacra acestuia, a devenit, în 2017, proprietară a unui teren de 1,5 hectare în Moara de Vânt, pe platoul Șorogari.

Fișa de punere în posesie pentru neamurile lui Harabagiu a fost întocmită de Primărie la câteva zile după ce Guvernul a avizat amplasamentul Spitalului Regional de Urgențe.

Ulterior, soacra Țămboi a cumpărat întreaga moștenire de la celelalte rude la un preț derizoriu, de doar 4,9 euro pe metrul pătrat. Aceasta a plătit aproximativ 73.500 de euro pentru acel teren.

Tot demersul de retrocedare a fost sub semnul întrebării: neamurile soacrei lui Harabagiu au avut 2 hectare la granița dintre Iași și Miroslava. Au primit, inițial, doar 0,5 hectare în șesul Bahluiului, iar pentru diferență au cerut înscrierea pe lista de despăgubiri. Au renunțat la despăgubiri, cerând, din nou, teren. Și din sutele din revendicări pentru retrocedări în natură s-au găsit 1,5 hectare în inima Podgoriei Copou.

Averea lui Harabagiu crește de la o zi la alta

Pământul familiei viceprimarului e împărțit în două loturi: unul de 5.000 de metri pătrați se află la 500 de metri în linie dreaptă față de locul în care va fi construit Spitalul Regional de Urgență. A doua bucată, măsurând un hectar, este la o distanță de 1,5 kilometri de viitorul SRU.
Amplasamentul aduce familiei Harabagiu două avantaje colosale: pe de o parte, rețeaua de utilități și infrastructura rutieră vor fi realizate din bani publici în contextul construirii viitorul spital. În al doilea rând, tocmai apropierea față de unitatea medicală va face ca prețul terenului să tot crească. Experți din piața imobiliară estimează acum un metru pătrat între 30 și 40 de euro, ceea ce înseamnă că cei 15.000 mp valorează între 450.000 euro și 600.000 euro.

Article image
În februarie au ignorat legile țării și i-au dat CUT 4 lui Gabriel Surdu (consilier local PSD). 7.000 mp construiți în loc de 1.500 mp. Adică 5 milioane de euro în loc de 1 milion. După două luni, Chirica a trebuit să dea înapoi, pentru că golănia era prea mare. În aprilie, îi dau PUZ Violetei Găburici (consilier local PMP) sfidând legile țării și marcând o premieră în istoria Consiliului Local: dublă reglementare pe acela...
Autor Gabriel Gachi Editorial 09 Iunie 2020


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30