fbpx
EXCLUSIV: Afacerea penală de 3,5 milioane de euro pe care procurorii i-o pun în cârcă lui Zămosteanu

EXCLUSIV: Afacerea penală de 3,5 milioane de euro pe care procurorii i-o pun în cârcă lui Zămosteanu


Una dintre piesele grele din dosarul întocmit de DIICOT, dosar în care, zilele trecute, în Iași, au fost operate trei arestări, se referă la o tranzacție de milioane de euro din centrul Iașului. Procurorii susțin că, printr-o inginerie financiară și o supraevaluare a unui imobil, dezvoltatorul imobiliar Cristin Zămosteanu a băgat în buzunar 3,5 milioane de euro, evitând plata impozitelor către Fisc.  

Preț supraevaluat

În comunicatul DIICOT dat publicității în ziua în care au avut loc perchezițiile la cei anchetați se scrie că prejudiciul total al afacerilor necurate orchestrate de Zămosteanu se ridică la 12 milioane de euro. Aproape o treime din sumă provine dintr-o afacere care are la mijloc un teren foarte valoros din centrul municipiului Iași – circa 6.600 de metri pătrați situați peste drum de Teatrul Național, loc unde a funcționat, în trecut, Școala de Surdo-Muți ”Vasile Pavelcu”.

Aceasta a fost retrocedată, în 2012, Fundației Caritatea care, în februarie 2014, a vândut proprietatea soților Costel Cristinel și Gianina Bolobiță, contra sumei de 1,5 milioane de euro.

După aproape un an, în ianuarie 2015, soții Bolobiță au vândut imobilul lui Cristin Zămosteanu, iar în decembrie 2017, acestea l-a vândut, la rândul său, firmei sale M.Chim SRL contra sumei de 5 milioane de euro. Anchetatorii afirmă că prețul ultimei tranzacții a fost supraevaluat și a avut ca scop încasarea de către ZĂmosteanu a profitului M.Chim pentru care societatea trebuia să plătească impozit. Astfel, în loc să aibă un profit de circa 27 de milioane de lei, M.Chim a rămas, după tranzacția cu Zămosteanu, cu un profit de circa 2,7 milioane de lei.

„Săgeata” Bolobiță

În sprijinul susținerii variantei supraevaluării, anchetatorii au invocat faptul că, la nouă luni după ce M.Chim a cumpărat imobilul, în octombrie 2018, acesta a fost oferit Primăriei Iași în cadrul unui schimb de terenuri. Cu acea ocazie, evaluatorul Primăriei a stabilit prețul celor 6.626 de metri pătrați la 2,8 milioane de euro.  

Un rol important în schema de mai sus l-ar fi avut Bolobiță, și el dezvoltator imobiliar în Iași. Acesta a fost pus sub acuzare în acest dosar pentru aderare și sprijinire a unui grup infracţional organizat, complicitate la delapidare în formă continuată și complicitate la spălare de bani în formă continuată. Diferența de 3,5 milioane de euro precizată de procurori se susține în cazul în care el a fost „săgeata” lui ZĂmosteanu în tranzacția cu Fundația Caritatea, terenul aparținându-i acestuia de la bun început. De altfel, publicația 7est scria, în martie 2014, pe baza surselor de pe piața imobiliară ieșeană, că terenul îi aparținea lui Zămosteanu, fără a menționa deloc numele lui Bolobiță.

Arestat în acest dosar alături de doi subordonați, ZĂmosteanu a contestat decizia. El este acuzat de infracțiunile de delapidare, folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, rambursări ilegale de TVA și spălare de bani.

Article image
Un apartament de 33.000 de euro a fost cumpărat de soacra viceprimarului cu doar 19.760 de euro. Acum, viceprimarul face lobby puternic pentru un schimb scandalos de terenuri în favoarea lui Zămosteanu. Apartamentul cu o cameră este cel mai ieftin din tot blocul aflat vizavi de Palas, pe str. Zimbrului. Achizițiile la 25 mp s-au făcut la prețuri între 30.000-33.000 de euro, iar Harabagiu a dat 19.760 de euro. Apartamentul e...
Autor Cezar Moraru Anchete 31 Octombrie 2018


Additional Info

  • Text afisat sub titlu: Breaking News
Citeste si...
Nota
(2 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Noiembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top