fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Items filtered by date: Luni, 21 Februarie 2022

Contractele au fost semnate în 2019 și suntem în 2022: livrările și omologările decurg foarte lent

Conducerea CTP susține că toate cele 16 tramvaie vor ajunge la Iași până la sfârșitul anului

E secret de stat stadiul omologării la cele trei tramvaie livrate până acum: nimic nu se dă publicității

La Timișoara, certificarea tramvaielor turcești, din afara UE, a durat 5 luni și jumătate. La Iași, după 5 luni nu există nicio veste că aceste omologări au început și când se termină

Banii pentru tramvaie au venit de la Uniunea Europeană, iar CTP ne costă anual 25 milioane de euro/an de la bugetul local

Publicat in Anchete

Publicat in Slideshow HOMEPAGE
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni seară decretul de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, transmit agenţiile de presă internaţionale. Anunțul vine după discuții între acesta și cancelarul Germaniei, dar și cu președintele Franței. Liderii de la Kremlin au transmis că Vladimir Putin va face o declarație la televiziunea publică.

Publicat in Eveniment
Un arhitect din București este dat în urmărire generală, după ce a fost condamnat la închisoare cu executare, pentru un bloc construit ilegal.

Publicat in Justitie
Poliţiştii brăileni au deschis dosar de cercetare penală în cazul unei minore de 11 ani care şi-a lovit colega de clasă, incidentul având loc la Liceul de Arte „Hariclea Darclee" din municipiul Brăila.

Publicat in Educatie

USR va vota în continuare împotriva proiectului aflat în dezbaterea Parlamentului privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, a declarat, luni, preşedintele interimar al partidului, Cătălin Drulă, care a susţinut că PSD, PNL şi UDMR „au forţat" un vot în Camera Deputaţilor prin care „mimează" desfiinţarea SIIJ.

Publicat in Parlament

Un pompier din Buzău care a supravieţuit în anul 2004 exploziei de la Mihăileşti, în care 7 colegi ai săi au murit, a trecut duminică seară printr-o tragedie în urma căreia şi-a pierdut fiica în vârstă de 15 ani, relatează News.ro.

Publicat in Social

Băiețelul din Botoșani, care a căzut de la etajul 3, nu mai poate fi salvat, spun medicii care i-au pus diagnosticul necruțător de moarte cerebrală. Apoi au decis, cu acordul părinților, prelevarea de organe. Inima și ficatul au ajuns la pacienți din Germania, pentru că în țara noastră nu avem copii ce să necesite aceste organe. Iar acum este făcut transplantul de rinichi la Spitalul „Parhon” din Iași.

Publicat in Sanatate
Camera Deputaților a adoptat, luni, proiectul de lege care desființează Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ). Cu 205 voturi „pentru", 90 „împotrivă" și o abținere, proiectul de lege propus de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, urmează să intre în dezbaterea Senatului, care este și forul decizional în acest caz.

Publicat in Parlament

Un italian de 75 de ani, stabilit în județul Cluj, a fost arestat preventiv după ce ar fi abuzat sexual o copilă de 13 ani și a obligat mai multe minore să se prostitueze.

Publicat in Justitie
Pagina 1 din 4

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28            

Cartierul Austriac