fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 

Items filtered by date: Marti, 29 Martie 2022

Cei doi soți români arestați în Danemarca după ce bebelușul lor a ajuns la spital cu hemoragie intracraniană au fost eliberați, a anunțat marți ministrul Familiei, Gabriela Firea.

Publicat in Social
Soldatul ucrainean de pe Insula Șerpilor, care a rostit celebrul îndemn „Navă rusească, du-te dracu!” (Russian warship, go fuck yourself), a fost decorat pentru serviciile sale, a anunțat Ministerul Apărării de la Kiev, potrivit The Guardian. Soldatul, care inițial fusese declarat mort alături de camarazii săi, a fost de fapt luat prizonier și eliberat ulterior.

Publicat in Eveniment
Procurorii DNA l-au reținut marți pe polițistul vâlcean Mihai Dandea, de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, pe care îl acuză de luare de mită, potrivit unui comunicat al Parchetului Anticorupție.

Publicat in Justitie
O inspectoare pentru învățământ primar de la Constanța a recunoscut că a luat mită 5.000 de euro de la părintele unui copil, prin intermediar, pentru a-l transfera pe elev de la o școală gimnazială la un colegiu național, potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.

Publicat in Educatie
Prima Doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a dezvăluit că șase medici au fost uciși de forțele ruse.

Publicat in Panorama
Clădirea administrației regionale din orașul ucrainean Nikolaev, la circa 40 de kilometri distanță de orașul ocupat de ruși Herson, la nord-vest de Crimeea, a fost lovită marți de o rachetă lansată de forțele rusești.

Publicat in Panorama
Un bebeluș mort a fost găsit abandonat lângă o cutie într-un cimitir din Sectorul 1, a anunțat marți Poliția Capitalei.

Publicat in Social
O glumă între prieteni a devenit rapid virală pe internet. Câţiva tineri din Brașov i-au scris unui amic, de ziua lui, cu un spray pe mașină, mai multe mesaje care au făcut senzație.

Publicat in Social
O copilă de 15 ani din județul Cluj a trăit șase luni într-o teroare continuă, dupa ce s-a mutat la sora ei mai mare.

Publicat in Social
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat marţi că în doi-trei ani în ţara noastră vor exista producţii de drone şi de minisubmarine.

Publicat in Guvern
Pagina 1 din 3

Arhiva ReporterIS

« Martie 2022 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31      

Cartierul Austriac