fbpx
 
Ministerul Dezvoltării (MDRAPFE) a publicat Ordinul cu finanțările pentru Programul "Termoficare"- pentru cele doua proiecte ale Iasului (extinderea în Bucium și Copou și, respectiv, refacerea izolației pe magistrala de legătură dintre cele două centrale) s-a alocat pentru anul 2017 suma de 7 milioane de lei, ce reprezintă 81% din suma solicitată de autoritățile ieșene. Suma este, însă, mai mult decât suficientă pentru acțiunile și lucrările ce se pot realiza în cursul anului 2017, urmând să fie completată anul viitor cu restul co-finanțării din partea Guvernului.

 


Începe înlocuirea conductelor de agent termic în Iași. Contractul se semnează săptămâna viitoare. În prima etapă vor fi lucrări pe Șoseaua Națională, Bulevardul Mangeron, Dacia-Alexandru cel Bun. În total, proiectul presupune înlocuirea a 25 de km de conducte primare (transport energie termică) și 50 de km de conducte secundare (distribuție energie termică). Contractele de proiectare și de execuție sunt deja semnate, iar valoarea totală a proiectului este de 81,6 milioane de lei.

 

Primăria Iași și societatea de termoficare au promovat un proiect care va schimba cea mai mare parte din conductele de transport și distribuție a energiei termice din Iași. Proiectul, cu finanțare de 81,6 milioane de lei, va fi început în această lună, ținând cont de faptul că licitațiile de proiectare și execuție au avut deja loc. Singura semnătură care mai este necesară este cea de pe contractul de finanțare și va fi obținută săptămâna viitoare.

 


O parte importantă a noii strategii a furnizorului de energie termică este extinderea reţelei de distribuţie către Bucium şi Copou. Un alt proiect Veolia are în vedere refacerea izolaţiei magistralei CET Holboca-CET Tudor. Licitaţiile de refacere a reţelei, deja adjudecate, deschid şantiere noi în acest an. Reabilitarea termică a 40 de blocuri şi a Spitalului de Recuperare sunt alte ţinte din această strategie.

 

Consilierii locali dezbat vineri, 31 martie, noua Strategie pentru energie termică a Iaşului. Modificările din acest document vizează trei proiecte ale Veolia Energie Iaşi şi două ale Primăriei. Proiectele Veolia se transformă deja în şantiere în acest an şi sunt legate de extinderea reţelei şi de modernizarea infrastructurii existente. Cele două ţinte ale Primăriei sunt reabilitările termice la 40 de blocuri şi a Spitalului Clinic de Recuperare.

 


În pofida vremii nefavorabile, nu există probleme deosebite în ceea ce priveşte alimentarea cu apă caldă şi căldură a clienţilor Veolia Energie Iaşi.

 


Pe lângă obişnuitele lucrări anuale de reparaţii, revizii şi mentenanţă, în cursul anului 2016 au fost făcute investiţii din fonduri proprii în valoare de 11 milioane de lei, în condiţiile în care Veolia are obligaţia contractuală de a investi în sistemul centralizat de termoficare suma de 10,3 milioane lei în perioada 2016-2018. Astfel, Veolia va investi într-un singur an suma pe care s-a obligat să o investească în trei ani.

 

În afară de lucrările realizate în oraş, pe reţelele de termoficare, au avut loc acţiuni de amploare la cele două centrale de producţie, CET Holboca şi CET Tudor.

 


După analiza temperaturilor înregistrate în ultimele nopţi şi a previziunilor meteorologice pentru următoarele zile, Veolia Energie Iaşi va porni sezonul de încălzire 2016-2017 în ziua de sâmbătă, 8 octombrie, în urma întrunirii condiţiilor prevăzute de Lege în acest sens (articolul 117 din Hotărârea de Guvern 425/1994): vor fi trecut 3 zile consecutive cu temperatura medie exterioară mai mică de 10 grade Celsius în intervalul orar 18h00 - 06h00.

 

Echipele noastre din teren sunt pregătite pentru a porni încălzirea la acest sfârşit de săptămâna: că de obicei, vom lucra în regim de permanentă, 24/24 ore, cu echipe suplimentare dedicate intervenţiilor de urgenţă, în caz că apar avarii la instalaţiile interioare ale clienţilor.

 

În primele zile după de la pornirea căldurii va funcţiona doar CET Tudor, urmând ca, cel mai probabil miercuri, 12 octombrie, să fie pornită centrala de producţie de la Holboca.

Cantitatea de combustibil de care va fi nevoie la iarnă este asigurată (deja la CET Holboca avem în depozite peste 100.000 tone de cărbune, urmând ca ultimele livrări pentru sezonul 2016-2017 să aibă loc până la sfârşitul acestei luni).

 

 

Toate punctele şi modulele termice exploatate de Veolia funcţionează automat şi încep să furnizeze încălzire în momentul în care temperatura exterioară coboară sub 14 grade Celsius, aşa cum este înregistrată de senzorii exteriori montaţi la fiecare punct/modul termic. Atunci când temperatura exterioară depăşeşte 14 grade, punctele şi modulele termice se opresc automat, în aşa fel încât clienţii să beneficieze de încălzire exact cât este nevoie, în funcţie de duritatea climatică.

 

Până în momentul de faţă, am început furnizarea căldurii către mai mulţi clienţi racordaţi direct la magistralele de termoficare şi alimentaţi prin modul termic individual. Este vorba despre instituţii de învăţământ (creşe, grădiniţe, licee), instituţii sanitare, hoteluri sau sedii de birouri.

 

 

„Din păcate, ţinând cont de analiza datoriilor înregistrate la plata energiei termice pe care am făcut-o în ultima perioadă, Veolia Energie Iaşi nu va putea furniza căldură încă de sâmbăta aceasta către un număr de 6.525 de apartamente (din care 500 sunt apartamente în proprietatea / gestiunea Primăriei Municipiului Iaşi - blocuri sociale, ANL). Este vorba despre asociaţiile de proprietari ai căror reprezentanţi legali (preşedinţii) au refuzat în mod repetat dialogul cu noi, în ciuda eforturilor depuse de echipa Veolia în ultimele luni”, a declarat Ana-Maria Icătoiu, director Comercial și de Comunicare.

 

Echipele Veolia din teren i-au informat în mod direct (prin notificări individuale la cutiile poştale) pe locatarii din blocurile respective despre suma pe care o datorează asociaţia şi despre ce trebuie făcut pentru că noi să putem furniza încălzire - este vorba, în principiu, despre semnarea de către reprezentantul legal al asociaţiei de proprietari (preşedintele) a unui protocol de plată eşalonată a datoriei.


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30