fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS
 
Ana Morodan, „contesa digitală”, a fost reținută de poliție, după ce a provocat un accident. Influencerița a refuzat inițial testarea, dar a fost descoperită conducând sub influența alcoolului și a drogurilor, la al doilea filtru în aceeași seară.

Preşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a fost uşor rănită într-un accident rutier survenit vinerea trecută, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al instituţiei, relatează AFP.

Doi tineri, cu vârste de 20, respectiv 24 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a produs, în noaptea de luni spre marţi, în Zona Industrială a municipiului Botoşani, după ce maşina lor s-a răsturnat, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Un accident rutier cumplit s-a produs, sâmbătă, 25 martie, pe o autostradă din California, SUA. O mașină a fost aruncată în aer de o anvelopă desprinsă de la o camionetă care circula în paralel.

Un bătrân în vârstă de 76 de ani a fost la un pas să omoare doi tineri care circulau pe motocicletă. Bărbatul a ieșit de pe un drum secundar și nu le-a acordat prioritate motocicliștilor, care circulau pe un drum național.

Un șofer și-a pierdut viața noaptea trecută pe DN 28, în orașul Podu Iloaiei din județul Iași, într-un accident teribil. A intrat cu mașina pe care o conducea într-o căruță.

Doi bărbaţi au fost răniţi, unul fiind în stare gravă, după ce două camioane s-au ciocnit, miercuri dimineaţă, pe un drum judeţean din Arad, în zona localităţii Satu Mare, la limită cu judeţul Timiş.

Patru autoturisme și un TIR au fost implicate într-un accident, luni, în localitatea Țânțăreni, județul Gorj, după ce o roată a autotrenului a explodat. Patru persoane au fost rănite.

Procurorii au ținut dosarul 7 ani, iar după alți doi ani Judecătoria l-a achitat pe șofer

În martie 2023, Curtea de Apel constată că autorul accidentului este vinovat dar că faptele s-au prescris!

Apavital, care efectua lucrări în carosabil pe Bd. Tudor Vladimirescu, a fost exonerată de orice răspundere de către procurori, încă din faza urmăririi penale

O familie este nenorocită de 10 ani, iar statul îi spune că nimeni nu răspunde pentru un muncitor omorât în timpul programului. Justiția a făcut dreptate!

Pagina 1 din 121