fbpx
 

Bărbatul o alerga prin curte cu cuțitul, deși avea ordin de restricție, pe care l-a încălcat de mai multe ori. Peste 60 de bărbați din Iași au încălcat acest ordin dar niciunul n-a făcut închisoare. Peste 1.000 de cazuri de încălcare a ordinelor de protecţie au fost, în 2017, la nivel naţional.

Mama mea este un om bun la suflet, care ne îngrijeşte. Şi tatăl meu este un om bun atunci când nu consumă băuturi alcoolice. Acesta bea însă des şi devine agresiv (izbeşte oale mese, ţipă la noi)”, le-a spus un băiat de 13 ani, zilele trecute, magistraţilor Judecătoriei Iaşi. Copilul a fost audiat ca martor într-un dosar în care tatăl său era judecat pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, după ce încălcase de şase ori un ordin de protecţie emis de instanţă.

Costică U. (55 ani), dintr-o comună din judeţul Iaşi, s-a apropiat la o distanţă mai mică de 50 de metri de fosta sa soţie şi cei patru copii minori. „Tatăl meu spune că dacă nu bea îl doare după cap şi îi amorţeşte limba. (...) Din cauza lui ne-am mutat din casă. Tatăl meu ştie că nu are voie să se apropie de noi, înţelege când este treaz, însă nu şi atunci când este beat”, a mai povestit copilul.

 

Căsătoriţi de 30 de ani

După o căsătorie de 30 de ani din care au rezultat nouă copii, mama - B.B. (48 de ani), a cerut în instanţă un ordin de protecţie împotriva soţului care consuma frecvent băuturi alcoolice, o lovea şi o jignea. Judecătoria Iaşi i-a admis cererea, în 31 mai 2016, şi a dispus ca pe o perioadă de 6 luni bărbatul să fie evacuat din locuinţa comună, să păstreze o distanţă de minimum 50 de metri faţă de femeie şi de cei 4 copii.

După ce a fost scos din casă de poliţişti, Costică U. a încălcat ordinul de restricţie în aceeaşi zi. Bărbatul s-a întors acasă beat şi a făcut scandal, susţin anchetatorii. Până în septembrie 2016, Costică U. s-a mai apropiat de familia sa încă de 5 ori, de fiecare dată fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi adresându-le soţiei şi uneori copiilor cuvinte obscene. Mai mult, într-una din situaţii bărbatul a luat un cuţit şi şi-a ameninţat consoarta cu moartea.

Astfel, Costică U. a fost trimis în judecată pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, următorul termen al procesului fiind pe 13 martie. „Recunosc faptele şi îmi dau angajamentul că nu îmi mai voi deranja familia”, le-a spus Costică U, anchetatorilor.

Cei doi soţi au divorţat între timp, bărbatul a plecat la muncă în Italia, iar femeia şi-a luat copiii şi s-a mutat într-un alt sat. Însă, de Sărbători, bărbatul şi-ar fi căutat familia şi ar fi făcut din nou scandal, le-a povestit unul dintre copii judecătorilor.

 

Agresori, trimişi în judecată

Acesta nu este singurul caz în care un agresor şi-a atacat din nou victima după ce împotriva lui a fost obţinut un ordin de protecţie. Cei care îl încalcă se pot alege cu dosar penal pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, faptă pedepsită cu închisoare de la o lună la un an, dar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Potrivit datelor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, anul trecut au fost înregistrate 48 de infracţiuni pentru nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, iar de la începutul anului 2018, alte 9.

Totodată, anul trecut, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a trimis în judecată trei persoane care au încălcat ordinele de protecţie, iar anul acesta una. Ultimul caz a fost cel al lui Petronel Ignat (41 de ani) care a încălcat de opt ori ordinul de protecţie şi şi-a agresat soţia de care nu avea voie să se apropie. Acesta a fost acuzat de lovire, violare de domiciliu şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

 

Pedepse mici

În cazuri similare, magistraţii au condamnat inculpaţii la amendă penală sau la închisoare cu suspendare. Astfel, un ieşean a primit, în octombrie 2017, o pedeapsă de 1.500 de lei amendă penală după ce s-a apropiat de cinci ori fosta soţie şi cele două fiice ale sale, deşi era obligat să păstreze o distanţă de minimum 100 de metri.

Din punctul meu de vedere, legiuitorul în acest moment prevede o pedeapsă mult prea blândă, neexistând o coerciţie cu adevărat din partea statului. De cele mai multe ori, instanţa dispune suspendarea sub supraveghere a acesteia, iar agresorul, fiind în libertate, poate fi tentat să agreseze victima din nou, neprimind de fapt un răspuns ferm că aşa nu se poate. Mesajul pentru ei ar trebui să fie unul mai dur, cu pedeapsa închisorii obligatorie de executat în regim închis şi într-un cuantum mai ridicat”, a precizat Irina Cehan, unul dintre avocaţii care a reprezentat victime care au solicitat emiterea unor ordine de protecţie.

Reprezentanţii IPJ Iaşi au precizat pentru REPORTER DE IAŞI că, în 2017, au fost emise 205 ordine de protecţie, trei dintre acestea fiind revocate la solicitarea victimei. În cazul a 177 termenul legal sau durata măsurilor de protecţie a expirat.

În luna ianuarie 2018 au fost emise alte 18 ordine de protecţie.

 

Măsuri luate de Poliţie

Odată ce victima a obţinut un ordin de restricţie împotriva agresorului Poliţia ia o serie de măsuri. „Se procedează la punerea în executare de îndată a măsurilor prevăzute în ordinul de protecţie; se contactează agresorul, care este informat despre conţinutul ordinului de protecţie şi obligaţiile legale ce-i revin potrivit legii; este instruită victima cu privire la modul de acţiune în diferite situaţii, îndeosebi cea în care agresorul nu respectă măsura dispusă de instanţă; victimele sunt informate despre posibilitatea de a fi asistate psihologic, în mod gratuit de către specialişti din cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară şi cu privire la posibilitatea cazării într-un spaţiu destinat victimelor violenţei domestice, pe o perioadă determinată”, a precizat subinspector Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

 

Sistemul cu brăţară există de mulţi ani în Occident

 

Se vor introduce brăţări electronice

O femeie a fost ucisă, luna trecută, în Bucureşti, de fostul soţ, împotriva căruia avea emis un ordin de protecţie. În şedinţa din 8 februarie, Guvernul a aprobat un proiect de lege care prevede, printre altele, că poliţiştii pot emite un ordin de protecţie cu aplicare imediată în cazul agresorilor. Aceştia pot fi monitorizaţi şi permanent cu ajutorul unei brăţări electronice.


Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30