fbpx
 
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că pentru el nu este nicio diferenţă între George Simion, Cătălin Drulă, Dan Barna şi Dacian Cioloş, pe care i-a comparat cu 'Mirel din Turnu Măgurele', adică se pricep la toate, dar nu vin cu nicio soluţie.

Parlamentarii USR vor vota, săptămâna viitoare, pentru ridicarea imunităţii senatorului Florin Cîţu, aşa cum cere DNA, a declarat vineri liderul Uniunii, deputatul Cătălin Drulă.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, consideră că dezbaterile din spaţiul public legate de afirmaţiile Elenei Lasconi cu privire la susţinerea familiei tradiţionale au mers prea departe şi „s-a intrat prea mult cu picioarele în intimitatea unei familii".

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a anunţat că i-a cerut Elenei Lasconi, primarul municipiului Câmpulung, să se retragă din campania pentru alegerile europarlamentare.

Liderul USR, Cătălin Drulă, afirmă că premierul „Marcel Ciolacu protejează industria jocurilor de noroc, fără să se gândească măcar o secundă la uriaşa problemă socială şi familiile distruse de păcănele şi pariuri”.

Un număr de 800 de delegaţi din întreaga ţară urmează să participe sâmbătă la Congresul USR, care se va desfăşura la Sala Radio, de la ora 11.00.

După desemnarea președintelui PSD Marcel Ciolacu în funcția de premier, președintele USR, Cătălin Drulă, l-a criticat pe Klaus Iohannis, susținând că acesta a ajuns să numească mai mulți premieri de la PSD decât Ion Iliescu.

USR a anunţat joi că începe să strângă semnături pentru "a pune presiune" pe PSD şi PNL să desfiinţeze pensiile speciale.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, şi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, au anunţat că vor continua colaborarea din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi că vor face tot „ce le stă în putere" ca oraşul „să nu ajungă înapoi pe mâna" fostului primar Gabriela Firea.

Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a acuzat, sâmbătă, autorităţi locale din Bucureşti că „au minţit" atunci când au spus că autocarul implicat în accidentul de la Pasajul Unirii, soldat cu 21 de răniţi şi un deces, a lovit lanţurile prelimitatorului de înălţime.

Pagina 1 din 5