Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Raluca Stăncescu, a fost suspendată, marți, din funcție, printr-o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), aceasta fiind trimisă în judecată pentru fapte de corupție.

 

Secția de procurori a CSM a hotărât, marți, „suspendarea din funcția de procuror și din funcția de conducere, începând cu data de 2 octombrie 2017, a doamnei Raluca Stăncescu, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, ca urmare a trimiterii în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, din data de 2 octombrie 2017”, potrivit portalului instituției.

 


1.000 de magistraţi solicită, într-un memoriu adresat premierului Mihai Tudose şi ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, retragerea proiectului de modificare a legilor justiţiei. Semnatarii memoriului atrag atenţia că „nu se mai poate accepta întoarcerea în timp, la reglementări legislative existente anterior anului 1989, prin readucerea justiţiei sub control politic şi lărgirea nepermisă a atribuţiilor ministrului Justiţiei".

 

Magistraţii mai subliniază că: „Toate aceste modificări de esenţă propuse de Ministrul Justiţiei încalcă flagrant MCV, rapoartele sale constante şi fundamentele unei magistraturi fireşti într-un stat democratic. Aceste propuneri, odată intrate în vigoare, vor influenţa cariera şi activitatea profesională a magistraţilor pentru o perioadă îndelungată şi vor produce dezechilibre în sistemul judiciar, aspecte ce au fost condamnate de Comisia Europeană în repetate rânduri."

 


Ministrul Justiţiei nu dă înapoi de la controversatul proiect pentru modificarea legilor justiției, deși s-au ridicat mai multe voci, inclusiv a președintelui și a ambasadorului SUA, care i-au cerut să facă acest gest.

 


Procurorul șef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu afirmaţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. În opinia şefei DNA, declaraţii ministrului Toader „declarațiile domnului Tudorel Toader, ministrul Justiției, cu privire la o anchetă penală a DNA în curs, ce are ca obiect cercetarea unor fapte penale, reprezintă o formă de imixtiune în activitatea procurorilor". Sesizarea CSM vine după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat marţi că legalitatea unei hotârâri de guvern este verificată de judecătorul specializat în contencios administrativ, nu de procuror.

 


Situaţia de la Inspecţia Judiciară este deosebit de gravă, afectează în mod serios prestigiul sistemului şi dinamitează încrederea pe care cetăţenii ar trebui să o aibă în justiţie, a avertizat judecătorul Horaţius Dumbravă.

 

Scandalul înregistrărilor de la Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii „dinamitează" practic încrederea cetăţenilor în justiţie, a tras un semnal de alarmă joi, pe pagina sa de socializare, fostul şef CSM Horaţius Dumbravă, într-o postare intitulată "Inspecţia judiciară versus inspecţia judiciară".

 


Plenul Senatului i-a ales, luni, pe Victor Alistar şi pe Romeu Chelariu ca membri în Consiliul Superior al Magistraturii din partea societăţii civile. Votul nu a fost la vedere, ci secret cu buletine.

 

Victor Alistar a primit 78 de voturi pentru şi 43 împotrivă, iar Romeu Chelariu — 85 de voturi pentru şi 36 împotrivă, potrivit News.ro.

 


Controlul dispus la DNA, după ce Laura Kovesi a intrat, la fel ca şi Lazăr, în vizorul lui Tudorel Toader, ar fi fost efectuat într-un mod de natură a perturba activitatea instituţiei şi de a crea condiţii pentru scurgeri de informaţii, susţine coordonatoarea echipei de control.

 


Ministrul Justiţiei trimite miercuri la Consiliul Superior al Magistraturii proiectul de modificare a legilor justiţiei. Dar, nu înainte sa-i dea o replică dură procurorului general al României.

 

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri că va trimite propunerile de modificare a legilor justiţiei doar la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu şi la DNA, Parchetul General sau DIICOT, pe motiv că doar CSM avizează propunerile legislative şi pentru că procurorii nu fac legi, ci doar aplică şi interpretează legea.

 


Plenul Consiliului Superior al Magistraturii urmează să ia în discuție miercuri cererile de pensionare din magistratură depuse de 45 de procurori și judecători.

 


Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a anunţat, vineri, că a preluat majoritatea propunerilor venite din partea CSM. El a anunţat că va trimite proiectul pentru modificarea legilor justiţiei după ce se va exprima toată lumea pe toate aspectele propuse în proiect.

 

Ministrul Justiţiei a declarat, vineri, că a preluat majoritatea propunerilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în proiectul de modificare a legilor justiţiei.

 


Pagina 5 din 8

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29  

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top