O explozie s-a produs, vineri dimineaţă, la o butelie cu azot din incinta unei fabrici din municipiul Bârlad, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă (ISU) Vaslui.

În contextul în care spitalele locale nu mai fac față numărului mare de răniți, Rusia a ridicat joi un spital de campanie la Beirut.

Cel puțin 300.000 de oameni au fost strămutați din casele lor după explozia devastatoare care a avut loc, marți, în capitala libaneză, Beirut, spun guvernatorul orașului Marwan Abboud, citat de CNN.

Uriaşa explozie care a zguduit oraşul Beirut pe 4 august a fost provocată de o încărcătură de nitrat de amoniu care a sărit în aer. Ce este însă nitratul de amoniu, substanţa care a fost elementul cheie al unei tragedii şi în România, în 2004?

Două puternice explozii succesive au zguduit marți Beirutul, la un depozit de artificii, în urma cărora, potrivit unor bilanțuri provizorii, cel puțin zece persoane au murit și alte câteva sute sunt rănite, scrie AFP, citat de HotNews.

Pompierii au intervenit, miercuri, în București pe Calea Giulești numărul 42 unde s-a produs o explozie urmată de incendiu într-un apartament aflat la parterul unui bloc.

O explozie urmată de un incendiu puternic a rănit duminică cel puţin 21 de persoane la bordul unei nave militare americane într-o bază navală din California, potrivit autorităţilor şi presei locale, citate luni de France Presse.

Cinci persoane au fost rănite, duminică, în urma unei explozii produse la Mănăstirea Sihăstria Rarăului, informează purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Blocul din Copou stă sprijinit în bârne de oțel. Delgaz a plătit despăgubiri tuturor proprietarilor din bloc, dar sub valoarea de piață. Oamenii au acceptat ca să nu mai își distrugă viața în procese interminabile. „E 2.000 de euro/mp în Copou, or noi am primit mai puțin”, spune Florin Constantin, de la Divertis, unul din locatarii blocului explodat. Delgaz nu demolează imobilul și nu curăță terenul, pentru că toată operațiunea ar costa o avere. Toată strada Văscăuțeanu e ciuruită, schimbându-se rețeaua de gaz. Excavatorul cu percuție sapă la baza caselor-monument istoric, producând trepidații care le-ar putea prăbuși.

Pe 1 august 2016, doi oameni au murit și 11 au fost răniți într-o explozie produsă într-un bloc din Copou, de pe strada Văscăuțeanu. Aceasta s-a produs la 20.21, din cauza unei acumulări de gaz metan în subsol.
Au trecut aproape patru ani și Delgaz Grid, fostul E.On, încă nu a făcut nimic cu structura blocului. Este cu aceleași grinzi de fier din prima perioadă. Pentru că, susțin sursele, este mai ieftin să-l lase în starea actuală, eventual să se prăbușească singur, decât să-l demoleze.

Pagina 1 din 14

Facebook

Arhiva ReporterIS

« August 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top