fbpx
 
Un proiect imobiliar de la Miroslava, aprobat prin PUZ săptămâna trecută, este puternic contestat de sute de familii din satul Valea Adâncă. Oamenii spun că presiunea în zonă, pe străzile înguste și fără trotuare, va fi uriașă. „N-avem nimic cu dezvoltatorul, este dreptul lui să-și facă acolo cartier. Noi avem ceva cu Primăria Miroslava, care nu dezvoltă infrastructura necesară. Am fost la consultări pe acest proiect, nu ne-a ascultat nimeni, ca să vedem apoi în proiectul de hotărâre că am fost de acord cu noul cartier”, spun aceștia.

Concret Drum a decopertat și a plecat. Locuitorii de pe străzile Albineț și Hotin spun că mai bine le lăsau cum erau înainte

Oamenii stau în mocirlă, firma nu are motive serioase pentru care a abandonat lucrările, iar termenele oferite de Primărie sunt extrem de generoase, așa că nu se grăbește nimeni

În tot orașul se lucrează cu viteza melcului, e o liniște bizară cum n-a mai fost de mulți ani

Problema creșterii prețurilor nu mai este reală, pentru că situația e rezolvată încă din aprilie la nivelul întregii Românii

Mihai Chirica avea execuție de 15% la 6 luni, pe investiții, dar nu inspectează lucrările și nu pare deloc îngrijorat, deși șantierele sunt goale

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus vineri guvernului de la Moscova ca până la venirea iernii să reparare locuinţele şi infrastructurile de pe teritoriul controlat de trupele ruse în republicile autoproclamate Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei, relatează agenţia EFE.

Un tren privat de marfă cu 32 vagoane ucrainene în componență a deraiat miercuri după-amiaza la Podu Iloaiei, în județul Iași. Incidentul prin care 11 vagoane au sărit de pe șine s-a produs, cel mai probabil, din cauza stării proaste a infrastructurii.

Senatorul USR de Iași Marius Bodea a prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă proiectul realizării a trei hub-uri școlare în puncte strategice din marginea Iașului care, odată implementate, ar rezolva două probleme esențiale cauzate de dezvoltarea accelerată a orașului: descongestionarea traficului spre zona centrală, precum și reașezarea pe baze de secol 21 a infrastructurii educaționale preșcolare din municipiu și din zona metropolitană.

Orașul Volnovakha din sud-estul Ucrainei a fost complet distrus de la invazia rusă, spune guvernatorul regiunii Donețk, Pavlo Kyrylenko.

Vladimir Putin a anunţat, joi dimineață, o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din estul ţării și a cerut armatei ucrainene să depună armele. Putin a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.

După mai bine de șase ani de mandat ai actualului edil, Primăria Bârnova a prevăzut în sfârșit fonduri pentru amenajarea primului trotuar din comună. Și asta nu la inițiativa primarului, ci la inițiativa consilierilor locali USR. Aceștia au depus amendamente la proiectul de buget pe 2022 și au reușit să obțină adoptarea lor cu votul majorității în Consiliul Local.

Investițiile sunt prevăzute în Programul de Investiții al Ministerului Transporturilor, document aprobat deja prin Hotărâre de Guvern.

Pagina 3 din 11

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31