fbpx
 
Un jurnalist şi un poliţist au fost ucişi în cursul unui atac armat care a avut loc în cursul nopţii de duminică spre luni în statul Sonora, în nord-vestul Mexicului, au anunţat autorităţile locale care au raportat arestarea a trei suspecţi, notează AFP.

Trei persoane şi-au pierdut viaţa după ce un avion monomotor s-a prăbuşit marţi în vestul Franţei, lângă Nantes, a anunţat Autoritatea Aeronautică Civilă din Franţa, BEA, transmite miercuri DPA.

Radu Hossu, jurnalist care acoperă evenimentele din Ucraina, a dezvăluit modul bizar în care maşina sa, o Dacia Duster, a explodat şi s-a transformat într-o adevărată torţă.

Echipa REPORTER DE IAȘI regretă dispariția prematură, neașteptată, a lui Lucian Bălteanu, coleg de breaslă cu ani mulți de experiență în spate și cu realizări remarcabile în presa ieșeană.

Victor Ionescu, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de politică externă, a decedat la vârsta de 74 de ani, a anunțat miercuri TVR.

Un jurnalist ucrainean, angajat ca interpret de cotidianul italian La Repubblica, a fost ucis de un lunetist rus în sudul Ucrainei, iar colegul său italian a fost rănit, a anunţat, miercuri, publicația din Peninsulă.

Acuzat de spionaj, jurnalistul Evan Gershkovici de la Wall Street Journal, a fost arestat preventiv de un tribunal din Moscova. Instanța a dispus ca Gershkovici să fie ținut dupa gratii aproape două luni, până la 29 mai.

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției între 2017 și 2019, a intentat un nou proces împotriva unui site de presă și a unui jurnalist. Într-o acțiune depusă ieri, la Tribunalul Iași, Toader s-a îndreptat împotriva jurnalistului Marian Păvălașc și a trustului de presă Radio Europa Liberă – Radio Free Europa/Radio Liberty Inc prin reprezentanta sa Radio Europa Liberă – Organizația non-profit RFE/RL Inc. Este cel de-al doilea proces de acest gen pornit de Toader la această instanță, după cel din luna noiembrie, în care pârâți sunt trustul Deutsche Welle și jurnalistul George Arun, informează G4Media.

Alertă de persoană dispărută! Cunoscutul jurnalist și comentator sportiv Daniel Scorpie ar fi dispărut marți după-amiază, în jurul orei 16.30, din București - zona Bd. Uverturii, cartier Militari. Anunțul a fost făcut chiar de publicația sportivă la care lucrează.

Luca Alexandru Niculescu a fost numit în funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe.

Pagina 1 din 5

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30