fbpx
 
O veste foarte bună pentru toţi taximetriştii care lucrează acum la Parma Taxi. Îi aşteptăm pe toţi cei care au maşina să vină la UBER şi le garantăm câştiguri nete săptămânale cuprinse între 1.600 de lei şi 2.000 de lei! Dacă te-ai săturat să munceşti de dimineaţă şi până noaptea pentru doar câţiva zeci de lei, atât cât îţi mai rămân după ce achiţi banii către patroni şi dispecerat, atunci vino la UBER şi vezi care este diferenţa. Sunt doar câteva condiţii pe care trebuie să le îndeplineşti. Trebuie să ai minim 21 de ani, să ai bun simţ, să fii civilizat, să ai permis mai vechi de 1 an, cazier judiciar scos cu maxim 30 de zile înainte. Foarte simplu, nu? Şi maşina trebuie să îndeplinească doar câteva condiţii. În primul rând trebuie să fie mai nouă de anul 2004, să aibă aer condiţionat, 4 uşi, să fie curată, îngrijită. Nimic mai uşor!

Startup-ul german FlixBus, ce deține o aplicație de mobil și un site prin care pasagerii își rezervă locuri în autocare și trenuri ale unor companii de transport partenere, a anunțat luni că a început negocierile pentru cumpărarea rețelei de transport interurban și intrernațional Eurolines, consacrată în Europa din anii '80.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a publicat, astăzi, pe site-ul oficial, un proiect OUG care prevede interzicerea serviciului Uber. Potrivit MDRAP, proiectul prevede instituirea unor măsuri în domeniul transportului rutier, precum şi de moficiare a Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Concret, proiectul prevede interzicerea transportului public, contra cost, de persoane cu un autoturism, fără a deţine autorizaţie taxi valabilă.


Uber se lansează joi la Iași, care devine astfel al cincilea oraș în care compania americană este prezentă. O călătorie de la aeroport la Palatul Culturii va costa aproximativ 17 lei, în condiții normale de trafic. Uber mai este prezentă în București, Cluj, Brașov și Timișoara și în ultimul an taximetriștii au protestat de mai multe ori contra aplicației.


Peste 400 de taximetriști au blocat timp de peste trei ore întreg centrul orașului. Tot traficul de pe trei artere principale ale Iașului, respectiv străzile Anastasie Panu, strada Palat și Costache Negri , a fost deviat încă de la ora 10.00. Liderul local al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Mircea Manolache a precizat că taximetriștii sunt nemulțumiți față de o eventuală introducere a platfomelor de ridesharing.

Pe parcursul a două zile, mai exact pe dată de 13 respectiv 14 februarie, centrul Iașului va fi blocat în totalitate din cauza protestului inițiat de patronii firmelor de taximetrie din Iași. Mai exact, patroni sunt nemulțumiți de iminentă venire în Iași a platformelor UBER sau TaxiFy, mult mai viabile și mai căutate de călători și șoferi. 

Sute de taximetrişti protestează în apropierea unuia dintre cel mai mare târguri turistice din Madrid, utilizându-şi maşinile pentru a bloca drumurile de acces şi dând foc gunoiului, într-o manifestaţie împotriva Uber şi a altor asemenea aplicaţii de taximetrie online, relatează Reuters.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis miercuri că serviciul de rezervări de automobile cu şofer Uber este un serviciu de transport care trebuie reglementat ca atare, informează AFP.

În decizia sa, CJUE a subliniat că un serviciu al cărui scop este ‘să conecteze, prin intermediul unei aplicaţii smartphone şi pentru remunerare, şoferi non-profesionişti utilizând propriul lor vehicul şi persoane care vor să facă călătorii trebuie clasificat ca un serviciu în domeniul transportului în legislaţia UE’. În plus, CJUE a precizat că, ‘în conformitate cu legislaţia actuală, este la latitudinea statelor membre să reglementeze condiţiile în conformitate cu care astfel de servicii vor fi oferite’ .

Înainte de anunţarea verdictului, Uber s-a declarat încrezător că acesta nu va avea impact asupra modului în care firma operează în Europa. ‘Orice decizie nu va modifica faptul că în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană operăm deja în conformitate cu legislaţia din domeniul transportului’, a declarat un purtător de cuvânt al companiei.

În România, Uber este prezent de trei ani şi are peste 450.000 de utilizatori, din care 350.000 în Bucureşti. România este a doua piaţă ca mărime în regiunea central şi est europeană, după Polonia, şi a cincea din Uniunea Europeană.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, marţi, un proiect de hotărâre care vizează modificarea regulamentului de taximetrie.

 

(Agerpres/FOTO arhivă news.ro)


Pagina 2 din 2

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30