fbpx
 
Afacerea DRDP de pe Splai Bahlui, una dintre cele mai murdare afaceri făcute de PSD la Iași Afacerea DRDP de pe Splai Bahlui, una dintre cele mai murdare afaceri făcute de PSD la Iași

Covalciuc, sacul fără fund: 1 milion de euro pierduți de DRDP în doi ani pe chirie. La Cheșcu e mai ieftin cu 140.000 de euro/an


Bucureștiul cere DRDP Iași să se mute din actualul sediu, unde s-a închiriat cu peste 15 euro/mp, când chiriile în Iași la birouri clasa A nu trec de 12 euro/mp. Planul este ca DRDP să revină în sediul din Copou, pe care să-l cumpere cu aproximativ 1,5 milioane de euro de la familia căreia i-a fost retrocedat. Afacerea Laicu-Covalciuc cu actualul spațiu din Splai Bahlui este un tun de proporții: chirie de aproape 460.000 de euro/an, când o clădire construită de la zero s-ar amortiza în numai trei ani.

Camera de Conturi Iași și Curtea de Conturi București au cerut Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) să găsească rapid o soluție pentru a scăpa de chiria astronomică pe care o plătește către Ștefan Covalciuc.

Ovidiu Laicu este cel care i-a dat 15,5 euro/mp prietenului său de la PSD, Ștefan Covalciuc: peste 38.000 euro/lună!

Sediul din Splai Bahlui, în fosta clădire Raiffeisen, costă anual fix 456.000 de euro. Bani publici, din impozitele românilor. Prețul e exorbitant.
Cu chiria pe 3 ani, DRDP își face un sediu nou, care să-i aparțină. Bugetul Companiei de Drumuri Naționale este atât de mare încât o sifonare locală de câteva sute de mii de euro nu se observă. Bucureștiul cere Iașului să se mute din Splai Bahlui, dar să nu se grăbească. Să ia cumpătat decizia. Contractul cu Ștefan Covalciuc e pe 5 ani. Doi ani deja au trecut.
Chiar alături de sediul DRDP, Gheoghe Cheșcu a terminat una dintre cele mai frumoase clădiri de birouri de clasă A din Iași, unde prețul de închiriere e cu 25% mai mic decât la Covalciuc. „Capacul” luat la DRDP devine, o dată în plus, revoltător.

Conducerea DRDP optează să cumpere vechiul sediu din Copou de la familia căreia i-a fost retrocedat

Negociere de 3%

Au fost plângeri și denunțuri la DNA, unul asumat public chiar de către USR, împotriva afacerii dintre Ovidiu Laicu (fostul director DRDP) și colegul său de partid, Ștefan Covalciuc, proprietarul clădirii de 2.470 mp de pe Splai Bahlui, în apropiere de Podul de Piatră. Cei doi s-au înțeles la 15,5 euro/mp, la începutul anului 2019.
Din cauza scandalului public, Curtea de Conturi a cerut găsirea unei soluții pentru reducerea costurilor cu chiria, considerate nejustificate raportate la condițiile reale ale pieței. Un prim control a fost în aprilie 2019, apoi a venit chiar Curtea de Conturi de la București, în luna decembrie a aceluiași an.
La începutul verii, în acest an, după schimbarea conducerii DRDP (a plecat PSD, a venit PNL), s-a încercat o negociere cu proprietarul Ștefan Covalciuc, al cărei rezultat este spectaculos: de la 15,5 euro/mp, acesta a fost de acord să reducă prețul la 15,2 euro/mp, „dată fiind pandemia”. Economia de 30 de cenți/mp înseamnă pentru ieșenii care plătesc chiria DRDP înseamnă 1.281 de euro/lună. Adică o reducere anuală de 3%, care, raportată la 456.000 de euro, sunt banii de țigări ai lui Ștefan Covalciuc.

Ștefan Covalciuc încasează aproape 460.000 de euro de la DRP pe spațiul din Splai Bahlui, care a stat închis timp de doi ani

Primul scenariu: înapoi în Copou

Consiliul de Administrație al CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere) a stabilit patru scenarii pe care DRDP Iași trebuie să le încerce pentru a reduce chiria plătită în prezent la parametrii „eficienței economice”.
Scenariul I: cumpărarea vechiului sediu din Copou de la proprietarii cărora le-a fost retrocedat și extinderea acestuia printr-o mansardare. Prețul pe care CNAIR este dispus să-l aloce este de 1,8 milioane de lei, care să includă și extinderea clădirii cu o mansardă de 500 mp.
DRDP și-a avut sediul în acel vechi conac încă din 1919, fiind cea mai longevivă instituție publică din Iași localizată la aceeași adresă. Clădirea a fost consolidată după 1990 și i s-a adăugat un etaj. Cu toate acestea, conacul a fost retrocedat moștenitorilor foștilor proprietari, familia Cereșan.
„Aceștia sunt dispuși să vândă, vom avea o negociere în perioada următoare”, spune actualul director al DRDP, Dănuț Pilă.
Prețul ar pleca de la 1,5 milioane de euro pentru 758 mp utili, fără etajul adăugat de statul român după Revoluție. Până la 1,8 milioane de euro ar fi mansardarea astfel că spațiul total dispobibil ar ajunge 2.200 mp, comparabil cu cel închiriat acum pe Splai Bahlui.
Economia realizată, dacă DRDP ar reveni în Copou la 1 ianuarie 2022, ar fi de 928.000 de euro, adică banii lui Covalciuc pe ultimii doi ani de contract. Actuala înțelegere cu DRDP este pe 5 ani și expiră la 31 decembrie 2023.

La NOC, clădirea de 11.000 mp a lui Gheorghe Cheșcu, aflată la 20 m de sediul DRDP, chiria ar fi cu 140.000 de euro mai mică pe an

Alte variante ca să scape de Covalciuc

Scenariul 2: construirea unui nou sediu pe terenul din str. Ghica Vodă (Târgușor), unde funcționează Secția Iași. „Acolo e necesar să mai concesionăm niște teren”, a spus directorul Dănuț Pilă. CNAIR e dispusă să aloce bugetul necesar și pentru această variantă, în cazul în care negocierea pentru cumpărarea clădirii din Copou eșuează.
Scenariul 3: achiziția unui teren complet nou pentru o construcție de la zero. Dezvanatjul este că procedurile ar dura câțiva ani cu mai multe serii de licitații pentru achiziție, proiectare și edificare. Bugetul alocat în acest moment pentru această variantă este de 2,4 milioane de euro.
Scenariul 4: achiziția unei clădiri noi și compartimentarea conform nevoilor personalului DRDP. „Clădiri la cheie care să se preteze necesităților noastre sunt mai puține în Iași. Există un buget alocat și pentru această variantă, dacă toate scenariile anterioare eșuează”, a mai spus Dănuț Pilă.
Ultimul scenariu: dacă toate soluțiile eșuează, CNAIR este dispusă să mai stea 10 ani în clădirea lui Ștefan Covalciuc, prevăzând un buget de 4,5 milioane de euro pentru acest lucru, ceea ce ar însemna un preț de 2-3 ori mai mare decât costurile de pe piața reală. Ar fi 2-3 milioane de euro băgați mai departe în sacul lui Ștefan Covalciuc, cea mai mare căpușare din Iași a unei companii publice pe persoană fizică.


„Pentru aplicarea fiecărui plan de investiție pentru un nou sediu, va exista o comisie de negociere constituită la București, la nivelul Consiliului de Administrație al CNAIR. Scenariile sunt prioritizate în ordinea eficienței economice. Varianta cumpărării sediului din Copou ar fi cea mai bună.”
Dănuț Pilă, director DRDP Iași

La Cheșcu e doar 12 euro/mp
Gheorghe Cheșcu a finalizat chiar lângă sediul DRDP o clădire de birouri de clasă A, având 11.000 mp. NOC (National Office Center) are toate dotările unei clădiri moderne la nivel european. Iar prețul este mai mic decât la Ștefan Covalciuc.
„O chirie la noua clădire ar fi până în 11-12 euro/mp, dată fiind perioada în care ne aflăm”, a declarat proprietarul Gheorghe Cheșcu. Prețul ar fi doar pentru spațiul util, interiorul birourilor, fără holuri și casa scării.
La acest preț, DRDP ar plăti pe circa 2.200 mp doar 26.400 euro/lună, cu 12.000 de euro mai puțin decât chiria actuală. Într-un an se adună o economie de 144.000 de euro.
REPORTER DE IAȘI a găsit prețuri la clădiri de clasă A care pornesc de la 7 euro/mp, la Tudor Center, în Ciurchi. O altă variantă valabilă în acest moment este un preț de 12 euro la noua clădire de birouri de pe Bd. Primăverii. În Iași, birourile de clasă A se închiriază în zona 8-12 euro/mp. Cei 15 euro/mp încasați de Ștefan Covalciuc de la DRDP sunt o risipă.

Prețul chiriei la noua clădire de birouri din Bd. Primăverii: 12 euro/mp. E prețul maximal în Iași, dar Laicu a dat cu 25% mai mult

Sediul închiriat are prea mult spațiu nefolositor
Spațiul avut la dispoziție de DRDP la clădirea din Splai Bahlui nu este optim din punct de vedere al compartimentării. Din 2.470 mp, mai mult de 30% sunt terase, balcoane și casa scării. Chiria se plătește pentru aerul din clădire și nu pentru spațiul util.

Article image
În fiecare an se cumpără laptopuri, telefoane, televizoare, de parcă ar fi de unică folosință. Directorul DRDP justifică bugetul pe publicitate prin faptul că Drumurile Naționale fac Centenarul, de parcă ar fi ceva colosal pentru români. BZI, după ce l-au linșat ani de zile pe Ovidiu Laicu, acum dă advertoriale festiviste, de un ridicol sublim. În an centenar, DRDP dă bani pe televizoare și promovare, nu pe asfalt. Peste 1...
Autor Ionel Iloae Reportaje 24 Septembrie 2019


Citeste si...
Nota
(1 Vote)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: