fbpx

Items filtered by date: Joi, 19 Decembrie 2019

„Regizori“! Acesta este termenul pe care l-a folosit ministrul liberal de Interne în legătură cu decidenții zilei de 10 august 2018, la protestul Diasporei. 10 August a fost momentul în care dictatura forței a fost impusă asupra vocilor libertății, când s-a încercat scoaterea democrației prin violență. Gaze lacrimogene, tunuri cu apă, zeci de protestatari agresați fizic la ordinele unor indivizi fără nici un respect pentru această țară.

Published in Politica Locala
Primarul Iașului susține un proiect de hotârâre prin care 43 de persoane, care dețin certificate de revoluționar, ar urma să capete calitatea de cetățeni de onoare ai orașului. Lista a fost alcătuită de către reprezentanții celor trei asociații de revoluționari din Iași și aprobată de primar.

Published in Administratie Locala
Un cetățean chinez a fost reținut, luni, în Italia, după ce a fost prins de autorități în timp ce încerca să obțină un permis de conducere italian, folosind documente românești false, potrivit Modena Today.

Published in Eveniment
Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat doi cetățeni din Libia care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

Published in Social
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea care prevede abrogarea recursului compensatoriu, adoptată de Camera Deputaților în calitate de for decizional pe 4 decembrie.

Published in Presedintie
Polițiștii din cadrul Secției nr. 5 au depistat, pe o stradă din municipiul Iași, un bărbat de 32 de ani, din comuna Cozmești, care deţinea, fără drept, într-un autoturism materiale pirotehnice.

Published in Justitie
Polițiștii ieșeni au fost sesizați, miercuri, cu privire la faptul că agenții de pază, din incinta unei societăți comerciale, au surprins un tânăr, în timp ce ar fi încercat să sustragă produse din magazin.

Published in Justitie
Polițiștii pășcăneni au identificat un tânăr, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost reținut, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

Published in Social
Polițiștii ieșeni au identificat un tânăr, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Published in Justitie
Polițiștii ieşeni au intervenit la peste 130 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au aplicat peste 170 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acțiunilor și intervențiilor efectuate au fost sesizate peste 30 de infracțiuni.

Published in Social
Pagina 2 din 3

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2019 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31          

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top