fbpx
Portokal
Angelique Kerber câștigă finala de la US Open și devine numărul unu mondial

Angelique Kerber câștigă finala de la US Open și devine numărul unu mondial


Sportiva germană Angelique Kerber a câștigat, sâmbătă, finala de la US Open pe care a disputat-o împotriva Karolinei Pliskova, din Cehia, nr. 6 mondial. Este al doilea titlu de Grand Slam pe care îl obține Angelique Kerber în acest an.

 

A fost o victorie în trei seturi: 6-3, 4-6, 6-4. Dar indiferent de rezultatul acestei partide, Kerber devine oricum, de luni, nr. 1 în clasamentul WTA, punând capăt astfel celor 186 de săptămâni (mai bine de trei ani) de dominație a americancei Serena Williams.

 

Rezultatul finalei de la US Open este important și pentru Simona Halep, care se menține pe locul 5 în clasamentul mondial. Dacă Pliskova ar fi învins-o pe Kerber, Simona cobora pe locul 6.

 

În vârstă de 28 de ani, stângace, Kerber a câștigat la începutul anului Australian Open, iar acum, la finalul sezonului, obține și titlul la US Open. În urmă cu cinci ani era nr. 92 mondial, dar a atras atenția în momentul în care a reușit, în 2011, să ajungă în semifinale la US Open.

 

Kerber este prima jucătoare din Germania care se impune la New York după Steffi Graf, în 1996. În urma acestei victorii, Angelique Kerber a intrat în posesia unui cec de 3,5 milioane de dolari și a 2.000 puncte WTA, scrie Agerpres.

 

Pliskova rămâne astfel pe locul 6 în clasamentul mondial. Dacă ar fi câștigat finala, de luni ea ar fi depășit-o pe românca Simona Halep (eliminată de Serena Williams în sferturile de finală la US Open), ocupanta locului 5. Pliskova a reușit, la rândul ei, să o elimine în semifinale pe Serena Williams, care astfel a pierdut poziția de lider mondial WTA, pe care o deținea din 2013.

 

(Sursa: digi24.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Martie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top