fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

Ne facem de râs! Pentru că instalația de încălzire a gazonului este defectă, meciul de rugby România-Spania a fost mutat la București

Ne facem de râs! Pentru că instalația de încălzire a gazonului este defectă, meciul de rugby România-Spania a fost mutat la București


Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a terenului îngheţat de pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, partida de rugby dintre România şi Spania, programată sâmbătă, 18 februarie, la Iaşi se va disputa la Bucureşti, anunță Federația Română de Rugby.

 

Naţionala de rugby a României va disputa cel de-al doilea meci din Rugby Europe Championship, programat pe 18 februarie, contra Spaniei, la Bucureşti. Programată iniţial la Iaşi, partida a fost mutată la Bucureşti din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din Moldova. La Iaşi temperatura ajunge şi la minus 20 de grade Celsius în această săptămână, făcând imposibile deszăpezirea şi asigurarea unor condiţii normale de joc. Mai mult, sistemul de încălzire a gazonului de pe Stadionul „Emil Alexandrescu“ în care municipalitatea ieșeană a investit 450.000 de lei, este inutil.

 

Citește și Treabă românească: au îngropat 450.000 de lei în Copou

 

„Iaşul a oferit multă căldură şi susţinere rugbyului, iar acest joc acolo ar fi produs multă bucurie şi speranţa jucătorilor şi suporterilor. Am avut o deschidere totală din partea autorităţilor locale, care au făcut tot posibilul ca acest meci să se producă, însă condiţiile atmosferice fac imposibilă susţinerea partidei pe Stadionul „Emil Alexandrescu”. Zăpada a fost degajată de pe stadionul din Iaşi, au fost achiziţionate de către Primărie folii de celofan gros, suporţi pentru montarea prelatei de celofan, opt turbosuflante de mare putere au fost închiriate, dar cu toate acestea şansele sunt minime ca terenul să fie dezgheţat la ora meciului. Faptul că ultimul strat zăpada a căzut pe un teren îngheţat, iar instalaţia de încălzire este stricată anulează efortul Primăriei şi fac imposibilă derularea partidei. În acest sens, decizia finală a Federaţiei este de a minimiza riscurile şi de a programa meciul pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf, temperaturile în Capitală fiind pozitive în această săptămână. Din fericire, pe Stadionul de la Federaţie, sub stratul de zăpadă gros de 10 cm, terenul este moale, neîngheţat şi acoperit de iarbă. Vom face o mobilizare masivă de forţe pentru ca sâmbătă, 18 februarie, să fie degajată toată zăpada, de pe suprafaţa de joc. Este o decizie pe care am gândit-o şi dezbătut-o foarte mult, este una din puţinele şanse ca acest meci să se poată disputa. Vă aşteptăm alături de noi sâmbătă, de la ora 7:00 dimineaţa cu lopeţi şi celofane pentru a ajuta la înlăturarea zăpezii de pe suprafaţa de joc. Din păcate, condiţiile din tribune nu vor fi dintre cele mai prietenoase, drept pentru care intrarea va fi liberă“, a declarat Florinel Matei, secretarul general al Federaţiei Romane de Rugby.

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top