fbpx
Stupefiant: experții Primăriei au decretat că la Violeta Găburici nu este Centru Protejat, cu restricții mari la construcții, iar la vecinul de peste gard este Centru Protejat, deci regimul urbanistic este mult mai strict. Falsurile din această afacere de 3 milioane de euro reprezintă cel mai mare scandal din Primărie din acest an. Consiliera locală PMP a obținut acordul construirii a 2.800 mp în plus față de cât îi permite Legea Urbanismului. La 1.000 de euro profit în zonă centrală, afacerea este de 2,8 milioane de euro. La Urbanismul Primăriei conduse de Chirica și Harabagiu oamenii simpli primesc respingeri la autorizații de construire, iar consilierii locali din cercul Puterii obțin excepții de la lege, care le permit să construiască orice, oricât, oriunde.

Certificatul de urbanism obținut de la Primărie, în iunie 2019, de Eugen Solomon, a cărui proprietate este gard în gard cu cea a Violetei Găburici, arată că pe stradela Uzinei sunt valabile restricțiile urbanistice de Zonă Protejată – Centrul Iașului.

O clădire veche din centrul istoric al municipiului Bistriţa s-a prăbuşit, miercuri dimineaţa, din cauza stării de degradare avansate.

Schimbul de terenuri dintre un investitor privat și Primărie scoate în evidență poziția de forță pe care Mihai Chirica a impus-o ieșenilor într-o chestiune vitală pentru întregul oraș. Pentru terenul de pe IC Brătianu, firma M.CHIM trebuie să se chinuie 2-3 ani la Comisia Națională a Monumentelor ca să poată construi ceva. Dă la schimb Primăriei 6.500 mp și obține 10.000 mp în zone centrale, pe care poate construi blocuri peste blocuri, cu pofit de minim 22 milioane de euro în următorii trei ani. Exemplu: evaluarea din Smârdan, făcută de Primărie este scandaloasă: 231 euro/mp, iar la 100 m mai încolo tot Primăria a evaluat un teren similar la 551 euro/mp. Pe Elena Doamna, M.Chim deține doar 300 mp, iar Primăria îi completează cu încă 1.400 mp. În spate la BRD, pe A. Panu, se mai pot construi 3 turnuri. Doi oameni, Chirica și vicele Harabagiu, iau hotărâri de zeci de milioane de euro fără să facă PUG, fără inventariere, fără dezbateri reale.

Nici a treia oară nu le-a ieșit. Cel mai mare tun imobiliar din istoria Iașului a fost, cel puțin pentru moment, tras pe linie moartă. Cuplul Mihai Chirica, primar, și Gabriel Harabagiu, viceprimar, voia să bage Primăria într-un schimb dezastruos pentru oraș. Ar fi vrut să cedeze aproape 10.000 mp unui privat în schimbul a doar 7.000 mp argumentând cu iluzoria construcție a unui nou sediu pentru Operă, în fapt un simplu alibi. În schimb, firma M.Chim ar fi înregistrat profituri fabuloase, de ordinul zecilor de milioane de euro.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Septembrie 2020 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30        

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top