fbpx
 
Descarca aplicatia REPORTERIS

* Dezvoltatorul basarabean a primit edificările la blocurile de pe Splai Bahlui-Metalurgie deși nu a respectat autorizațiile
* La inspecția Primăriei la al treilea bloc a adus un sistem multi-parking, iar a doua zi l-a scos
* Se obliga la 642 de locuri și a făcut 300. Atestatul de edificare a stat 6 luni pe biroul lui Mihai Chirica. REPORTER DE IAȘI va explica zilele următoare afacerea
* La unul din blocuri, în autorizație scria 257 locuri de parcare și a făcut doar 96
* Complexul trebuia să aibă, conform autorizației, 3.273 mp de spații verzi. Astăzi n-are niciun metru pătrat
* „Vor fi o mie și ceva de metri, o să văd”, afirmă azi dezvoltatorul Alexandru Palii
* Miza a fost uriașă: 523 apartamente, 12 milioane de euro profit net la un total construit de 36 milioane de euro

Falsuri grosolane, minciuni atestate cu ștampilă, ilegalități în cascadă. Proiectul imobiliar River’s Towers, al basarabeanului Alexandru Palii, înseamnă o afacere de 36 milioane de euro, cu un profit curat calculat minimal la 12 milioane de euro.

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Decembrie 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top