fbpx
Portokal
Cel mai înalt este primarul Cătălin Lupu. Marcat în medalion roșu, consilierul local PSD Neculai Grigoraș Cel mai înalt este primarul Cătălin Lupu. Marcat în medalion roșu, consilierul local PSD Neculai Grigoraș

Consilier local PSD cu contract câștigat în 3 minute la Primăria Ciurea, condusă de primar PSD


Neculai Grigoraș schimbă becurile din comună pentru 65.000 de lei. Achiziția directă a durat fix 3 minute: cerere, ofertă, acceptare. Nicio altă firmă n-ar fi putut participa, pentru că sesiunea pe SICAP s-a închis fulgerător. Datele de contact ale firmei sunt pe numele consilierului PSD, dar acesta spune că e doar un fel de „secretară”. Asociată și administrator la firmă e soția sa. Neculai Grigoraș n-a menționat firma în declarația de interese. E traseist, înainte a fost la PNL.

Primăria Ciurea a dat un contract pentru întreținerea iluminatului public unui consilier local din comună. Primarul de la PSD, Cătălin Lupu, i-a pus în traistă colegului de partid Neculai Constantin Grigoraș suma de 65.000 de lei (fără TVA), prin încredințare directă, ca să schimbe becurile din comună.

Este de remarcat viteza cu care aleșii locali se mișcă atunci când urmăresc propriile interese. Pe 23 martie, la ora 12.56, a fost urcată pe SICAP achiziția. La 12.58 a răspuns firma, la 12.59 a confirmat Primăria.

Achiziție publică rezolvată în 3 minute

Contractul pentru „Lucrări de reparație și mentenanță iluminat public Comuna Ciurea” a apărut în SICAP pe 23 martie 2021, la ora 12.56. Valoarea este de 65.000 de lei fără TVA (13.300 euro).
Două minute mai târziu, SC G&B Aman Electric SRL, cu sediul în comună, a răspuns. Încă un minut și Primăria Ciurea i-a dat contractul. Lucrarea s-a dus către firmă în 3 minute, fără ca vreun alt concurent de pe SICAP să apuce să vadă ceva. Imposibil pentru o firmă din afară să-și facă socotelile dacă se încadrează în valoare astfel încât să facă profit.
Consilierul local Neculai Grigoraș nu a reușit să aibă o explicație pentru viteza de desfășurare a achiziției, fiind total incoerent. „Lucrarea, dacă este făcută mai demult, zice Primăria că nu are bani, și atunci se face contractul repede. Iar când vor să facă lucrări, dau vina pe vreme”, este declarația sa exactă.

Achiziția a fost lansată la ora 12.56 și finalizată la 12.59. Datele de contact ale firmei, telefon și mail, sunt ale consilierului local Neculai Grigoraș

Firma familiei unui consilier local

SC G&B Aman Electric este, conform documentelor de la RECOM, administrată de Mihaela Grigoraș, avându-i acționari pe aceasta și pe Vasile Bulău. Mihaela Grigoraș este soția consilierului local PSD. Consilierul local este angajat la o subsidiară a E.On.
Consilierul Grigoraș și primarul Cătălin Lupu sunt membri ai aceluiași partid: PSD. Grigoraș a fost membru PNL până în septembrie 2016, când a migrat la partidul din care face parte și primarul.
La numărul de telefon al firmei, afișat la datele de contact în RECOM și SICAP răspunde chiar consilierul local PSD Grigoraș. Acesta spune că, de fapt, nu e societatea lui, deși soția e acționară. „Este firma unui văr de-al meu care m-a rugat să îl ajut, pentru că are multe lucrări la munte, unde nu are semnal la telefon. Și atunci, eu răspund, eu îi preiau mesajele, apoi îi spun cine l-a căutat”, explică Neculai Grigoraș, susținând că face, da fapt, muncă de secretară.
În privința faptului că soția este administrator și acționar în firmă, nu are o explicație, dar evită răspunsul direct. „Dacă sunt consilier local, cu ce o avantajez eu? Cu nimic, eu nu sunt implicat”, spune Grigoraș.
Conform propriilor declarații, firma despre care minte că este a vărului său, cu lucrări la munte, este totuși prezentă în Ciurea, la noua lucrare dată de Primărie. Schimbă becurile de la stâlpii de iluminat public din sate cu o echipă de doi oameni.

Soția consilierului are 50% din firmă și este administrator, dar frâiele sunt la soț, care lucrează chiar în domeniu

Folos material pentru sine sau soție

Conform legislației, consilierul local trebuia să se abțină de la vot atunci când a fost aprobată cheltuirea celor 65.000 de lei pentru reparațiile iluminatului public din comună.
„Alesul local aflat în conflict de interese (...) are obligația să se abțină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ (...), care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru: soț, soție sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv”.
Aceasta este prevederea care îl pune pe Constantin Neculai Grigoraș în incompatibilitate. Primarul comunei, Cătălin Lupu, a fost apelat de REPORTER DE IAȘI pentru a explicat de ce instituția pe care o conduce i-a dat un contract unui coleg de partid și dacă acesta a votat proiectul prin care a fost aprobată cheltuirea celor 65.000d e lei. Nu a răspuns.
I-a fost dat un mesaj detaliat în care a fost întrebat cum explică faptul că a ajuns contractul, în doar 3 minute, la consilierul local PSD și dacă acesta a participat la vot. Primarul comunei Ciurea nu a răspuns.

Neculai Grigoraș spune că el votează pentru continuitate, alături de PSD, dar el anterior fusese la PNL

A ascuns firma în declarația de interese

În declarația de avere a lui Grigoraș, acesta notează un teren moștenit în comună și o casă. Are un Logan și un tractor, iar la venituri și-a trecut 24.327 de lei de la E.On, unde lucrează, și indemnizația de consilier – 3.630 de lei.
În declarația de avere figurează și soția sa, acționar la SC G&B Aman Electric SRL, unde are și salariu de 7.200 de lei. În schimb, în declarația de interese, nu a mai trecut-o pe soția sa cu 50% din firma care acum a primit contractul de la Primăria Ciurea.
În posterul de campanie, Grigoraș susținea că este preocupat de rețeaua electrică și de iluminatul public din comună. La câteva luni de la alegeri, motivul a devenit evident.

Article image
* În Primărie se știe de 2 ani, dar s-a mers mai departe! * Familia Holban primise teren în Centru de la Primărie doar ca să-și extindă casa pe care o aveau * Nici măcar nu s-a făcut licitație. Prețurile evaluate erau ridicole: 72 de euro lângă Palas, în loc de 400 euro/mp * Constantin Holban (fost Talabă, încarcerat în prezent pentru tentativă de omor) avea termen de 1 an să-și extindă casa, altfel pierdea concesiunea * ...
Autor Cezar Moraru Anchete 29 Martie 2021


Additional Info

  • Text afisat sub titlu: Breaking News
Citeste si...
Nota
(2 voturi)

Leave a comment

Facebook

Arhiva ReporterIS

« Mai 2021 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31            

Sondaj

Joomla forms builder by JoomlaShine
Go to top